google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Record pentru cea mai scurtă evadare, stabilit la Brașov. În cât timp l-au prins polițiștii pe deținut 

Un posibil record pentru cea mai scurtă evadare a fost stabilit la Brașov, de către un bărbat de 32 de ani. A avut timp cel mult să fumeze o țigară, până când a fost găsit de polițiști și dus înapoi la locul în care își execută pedeapsa privativă de libertate.

Deținutul, care era încarcerat la Penitenciarul Codlea, a evadat de la punctul de lucru al unei societăți comerciale din Brașov. Acesta executa o pedeapsă în regim deschis și a fost în libertate timp de 9 minute, cât a durat până l-au prins polițiștii. 

„Semnalmentele acestuia au fost transmise polițiștilor din teren, care au întreprins activități de urgență pentru depistarea persoanei evadate, activități care au dus la prinderea acesteia, după 9 minute, în incinta unui cimitir din municipiul Brașov. Bărbatul a fost reținut, escortat și introdus în Penitenciarul Codlea”, a declarat comisarul Florentina Manolache, purtătorul de cuvânt al Poliției Brașov.

Bărbatul în vârstă de 32 de ani a fost reținut, escortat și introdus în Penitenciarul Codlea.

În scurta lui evadare nu a apucat nici măcar să întâlnească o altă persoană, deorece se refugiase într-un cimitir. Primii oameni cu care a dat ochii au fost polițiștii, care au pus capăt celor câteva minute de libertate.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov.

Citeste si ...