
UPDATE: Rusia a reacţionat virulent faţă de afirmaţiile unui senator republican american, Lindsey Graham, care, într-o discuţie cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a spus că ajutorul militar oferit Ucrainei de către SUA este cel mai bun mod în care Washingtonul a cheltuit vreodată bani şi că “ruşii mor”, relatează Reuters.
“Este greu de imaginat o mai mare ruşine pentru o ţară decât să aibă astfel de senatori”, a reacţionat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Și fostul preşedinte şi premier rus Dmitri Medvedev l-a descris pe Graham, în vârstă de 67 de ani, drept un “bătrân nebun”.
UPADTE: Evgheni Prigojin, fondatorul grupului Wagner, s-a declarat convins că oficialii de rang înalt de la Kremlin au interzis presei ruse de stat să relateze despre el. Asta după ce la începutul săptămânii trecute Prigojin a declarat victoria la Bahmut, dar televiziunea de stat a ignorat timp de 20 de ore vestea despre căderea orașului și nu a difuzat discursul de victorie al lui Prigojin. Pe de altă parte, oficialii militari de la Kiev susțin că zeci de mercenari Wagner care luptă la Bahmut ar fi dezertat, cu tot cu armament.
