Anul 2024 aduce schimbări semnificative în legislația rutieră din România, cu accent pe obligativitatea Inspecției Tehnice Periodice (ITP)
Potrivit noilor prevederi, vehiculele care circulă pe drumurile publice trebuie să aibă ITP-ul valabil, iar expirarea acestuia duce automat la suspendarea înmatriculării.
Amenzi dure pentru șoferii care încalcă noile reguli rutiere în 2024
Circularea cu ITP-ul expirat atrage două încălcări ale legii rutiere: conducerea unui vehicul fără ITP valabil și conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Sancțiunile prevăd amenzi cuprinse între 9 și 20 de puncte pentru autoturismele fără inspecție valabilă, iar pentru cele a căror înmatriculare a fost suspendată, sancționarea este de 20 de puncte de amendă. Conducătorii auto sunt avertizați să respecte cu strictețe noile reglementări pentru a evita consecințele financiare și legale.
Cât este amenda pentru ITP expirat în 2024
În momentul în care ești prins cu ITP expirat, vei primi două amenzi. Una va fi pentru conducerea unui autoturism fără ITP valabil, iar cea de-a doua, pentru conducerea unei mașini a cărei înmatriculare a fost suspendată.
Ambele abateri se pot sancționa cu până la 20 de puncte de amendă fiecare, potrivit informațiilor Avertizori de Integritate. Ceea ce înseamnă o amendă totală de până la 6.600 de lei.
În plus, vor fi reținute talonul și plăcuțele de înmatriculare ale mașini.
Când trebuie făcută inspecția tehnică periodică
În cazul mașinilor noi, ITP-ul este valabil pentru o perioadă de 3 ani din momentul achiziției mașinii.
Dacă autoturismul are între 3 și 12 ani vechime, atunci ITP-ul se face la fiecare doi ani.
Iar în cazul mașinilor care au fost puse în circulație de mai mult de 12 ani, inspecția tehnică period