google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Un bărbat din Arad a ars în propria locuință în timp ce încerca să facă focul în sobă – Tragedie uriașă

Incendiul a izbucnit la demisolul unui imobil aflat în zona centrală a oraşului, iar victima avea 61 de ani.

“La locul evenimentului au fost alocate echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Arad cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi un echipaj SMURD TIM. La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei încăperi, cu degajări foarte mari de fum şi căldură. Victima a fost găsită decedată în locuinţă”, a informat, vineri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad.

Alte persoane aflate în imobil s-au autoevacuat în condiţii de siguranţă, fără a necesita îngrijiri medicale.

Pompierii au lichidat incendiul, în urma căruia au fost afectate holul, camera de locuit şi baia, pe o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi.

“Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind folosirea unor substanţe lichide necorespunzătoare pentru aprinderea focului. În speţă, proprietarul a folosit combustibil uşor inflamabil pentru aprinderea focului în sobă”, a mai transmis ISU Arad. 

Citeste si ...