
Institutul Naţional de Statistică (INS) a publicat, vineri, primele date provizorii pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor, runda 2021. Acestea arată că populaţia rezidentă a României era de 19.053.800 de persoane, la finalul lui 2021, din care: 9.808.300 (reprezentând 51,5%) de sex feminin şi 9.941.200 (reprezentând 52,2%) în mediul urban.
Faţă de populaţia rezidentă înregistrată la recensământul precedent (RPL2011), România a pierdut locuitori – 1.067.800 persoane. Din 42 de judeţe (inclusiv municipiul Bucureşti), 39 au pierdut din numărul de locuitori.
INS precizează că RPL2021 este primul recensământ din România organizat integral în format digital, a fost al 13-lea recensământ din istorie şi al patrulea după Revoluţia din 1989. “Întregul proces al colectării datelor s-a desfăşurat cu asigurarea confidenţialităţii şi protecţiei depline a informaţiilor. Institutul Naţional de Statistică mulţumeşte populaţiei României care a participat în număr foarte mare la procesul de recenzare. Această acţiune s-a desfăşurat în condiţii optime cu sprijinul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) care a oferit suportul tehnic şi operaţional. Recensământul s-a bucurat şi de sprijinul activ al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) precum şi de cel al primăriilor”, se menţionează în comunicat.
