google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Drogul preferat al lui Adrian Năstase. Fostul premier a răspuns cu sinceritate întrebărilor unui test fulger. A dezvăluit și înjurătura sa preferată

În cadrul podcastului „Avangarda” cu Ionuț Vulpescu, Adrian Năstase, fost prim-ministru al României, a răspuns  întrebărilor din celebrul chestionar al jurnalistului și prezentatorului francez Bernard Pivot.

Acest chestionar, cunoscut pentru abilitatea sa de a revela laturi mai puțin cunoscute ale personalităților intervievate, este format dintr-o serie de întrebări concise, menite să provoace reflecție și sinceritate. De la preferințele literare la amintirile personale, întrebările lui Pivot au devenit un instrument popular în interviuri, invitând interlocutorii să se dezvăluie în fața publicului. 

Acest chestionar, devenit faimos în întreaga lume, a fost folosit de jurnalistul francez Bernard Pivot în programul său Bouillon de Culture, difuzat în Franța între 1991 și 2001. Cele zece întrebări ale sale se bazează pe Chestionarul Proust, numit după scriitorul francez Marcel Proust, care l-a popularizat.

Iată dialogul dintre Ionuț Vulpescu și Adrian Năstase la podcastul Avangarda:

I.V.: Cuvântul dvs. preferat?

A.N.: Viitorul. 

I.V.: Cuvântul pe care îl detestați cel mai mult?

A.N.: Trădare. 

I.V.: Drogul dvs. preferat?

A.N.: Cafeaua. 

I.V.: Sunetul, zgomotul care vă place cel mai mult?

A.N.: Mierlele dimineața. 

I.V.: Sunetul pe care îl detestați cel mai mult?

A.N.: Ambalarea motoarelor. 

I.V.: Înjurătura preferată?

A.N.: Am mai multe, nu știu, la ce oră difuzați clipul?

I.V.: La prânz. 

A.N.: Ei, nu, atunci trebuie să fim atenți. Să ai parte de ceea ce meriți!

I.V.: Bărbatul sau femeia pe care i-ați vedea pe o bancnotă?

A.N.: Titulescu mi s-ar părea potrivit pentru o bancnotă. 

I.V.: Ce meserie nu v-ar plăcea să faceți? 

A.N.: Nu găsesc… cred că am dovedit că pot să fac aproape orice și m-am descurcat în tot felul de situații, așa încât cred că m-aș adapta la aproape orice. 

I.V.: Planta, arborele sau animalul în care ați vrea să vă încarnați?

A.N.: Câine. 

I.V.: Ce ați vrea să auziți după moarte că vă spune Dumnezeu?

A.N.: Du-te înapoi, nu ăsta e locul tău!

Citeste si ...