Spre finalul secolului al XIX, cafeneaua, nou spațiu public de socializare, și-a făcut apariția și în Brașov.
Trucurile „de aur” folosite la prepararea cafelei înainte de 1900
Cafeaua era de bună calitate dacă cele câteva boabe, aruncate în apa rece dintr-un vas, ajungeau cu ușurință pe fundul acestuia.
Puse în apă fierbinte, boabele bune ar fi trebuit să îngălbenească lichidul, dimpotrivă, colorația verde sau brună a apei trădând o cafea „văpsită sau stricată”.
Odată verificată calitatea cafelei, întreaga cantitate de boabe se spăla cu apă călduță, după care acestea erau lăsate să se usuce fie „pe cârpe”, la soare, fie pe o hârtie, pe vatra călduță.
Urma îndepărtarea boabelor rele, cele bune, rămase, fiind puse la prăjit, operațiune ce nu se făcea oricum.
Jarul se aranja doar împrejurul tigăii de prăjit și nicidecum nu se punea direct sub ea.
Boabele se amestecau în continuu, ca nu cumva să se ardă, iar când își schimbau culoarea spre maroniu se răsturnau într-un castron și se acopereau.
Nu după mult timp, se întindeau pe o sită, ca să se răcească repede fără să se înnegrească. După aceea boabele se măcinau, pudra păstrându-se „în vase bine încheiate și astupate de sticlă sau de porțelan”, potrivit relatărilor Muzeului de Etnografie Brașov, din lucrarea „Bucătăreasa națională. Carte de rețete din Ardeal”, publicată în 1874.