Candidatul USR propune o singură administrație comună București–Ilfov și un sistem de transport unificat între metrou și STB.
A început competiția pentru una dintre cele mai importante funcții publice din România – cea de primar general al Capitalei.
Printre cei zece candidați anunțați, Cătălin Drulă, liderul USR, și-a prezentat viziunea pentru București, bazată pe eficiență administrativă și modernizarea transportului public.
De la activism civic la conducerea Capitalei
Cătălin Drulă și-a început cariera în mediul privat, apoi a devenit activist civic și, ulterior, consilier de stat pe infrastructură în Guvernul Dacian Cioloș, în 2016. În același an, a fost ales deputat de Timiș pe listele USR. În perioada 2020–2021, a fost ministru al Transporturilor în guvernele Orban și Cîțu.
„Am gestionat un buget comparabil cu cel al Capitalei și al celor șase sectoare. Am coordonat PNRR-ul României, de 7,5 miliarde de euro – cel mai mare din Europa – și am avut curajul să înfrunt mafia sindicală de la metrou”, a declarat Drulă.
Continuatorul proiectelor lui Nicușor Dan
Drulă se prezintă ca un continuator al direcției începute de actualul primar, Nicușor Dan. Cei doi colaborează încă din 2012, de la prima candidatură independentă a lui Nicușor Dan.
La lansarea candidaturii lui Drulă, actualul edil al Capitalei a fost prezent, gest interpretat ca o susținere simbolică.
„Cred că trebuie să continuăm pe drumul onest pe care l-a început Nicușor Dan. Am fost voluntar în campania lui din 2012, înainte să intru în politică”, a afirmat liderul USR.
Reformă administrativă: un singur București, fără sectoare
Unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale lui Cătălin Drulă este aplicarea referendumului inițiat de Nicușor Dan, prin care primăriile de sector și-ar pierde autonomia bugetară.
Drulă merge chiar mai departe, propunând desființarea sectoarelor și înființarea unei administrații unice pentru București și Ilfov.
„Votul de 70% pentru referendum trebuie respectat. Am introdus deja o lege în Parlament pentru implementarea lui. Doar o administrație unitară poate gestiona coerent dezvoltarea Capitalei”, a explicat candidatul USR.
