Metrorex a anunțat că joi dimineață, în jurul orei 09:10, a fost raportată o urgență medicală într-un tren aflat în stația Preciziei.
Potrivit reprezentanților Metrorex, unei persoane aflate în tren i s-a făcut rău, fiind solicitat imediat ajutorul echipajelor SMURD pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Trenul a rămas staționat în peron
Conform informațiilor transmise de Metrorex, trenul implicat a rămas oprit în stație până la finalizarea procedurilor necesare în astfel de situații.
Pasagerii aflați în garnitura respectivă au fost redirecționați și și-au continuat călătoria cu un alt tren sosit la cealaltă linie.
Circulația metroului se desfășoară temporar pe un singur fir
La momentul transmiterii informației, circulația trenurilor de metrou se desfășura pe un singur fir între stațiile Preciziei și Politehnica, în ambele sensuri.
Călătorii sunt informați despre modificările temporare prin sistemele de sonorizare din stațiile de metrou.
