Un bărbat de 25 de ani a fost arestat preventiv, după ce a încercat să jefuiască un magazin alimentar din Sectorul 3 al Capitalei, înarmat cu o șurubelniță și cu fața acoperită.
Întreaga scenă a fost surprinsă de camerele de supraveghere, iar imaginile au fost puse la dispoziția autorităților.
Două tentative în aceeași zi
În prima parte a zilei, tânărul a intrat în magazin și a reușit să fure produse în valoare de aproximativ 250 de lei.
Nu a fost prins, iar câteva ore mai târziu s-a întors – de data aceasta cu fața acoperită și înarmat cu o șurubelniță – pentru a fura bani din casa de marcat.
Pe înregistrări se observă cum acesta le amenință pe cele două angajate, care încearcă să-l calmeze.
În timp ce agresorul forțează casa de marcat, una dintre femei reușește să fugă. Panicat, bărbatul părăsește în grabă magazinul fără să ia bani.
Prins de poliție și arestat
La scurt timp după incident, suspectul a fost identificat de autorități și reținut. Parchetul a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, fiind acuzat de tentativă de tâlhărie calificată și furt.
Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii analizează dacă bărbatul mai este implicat și în alte fapte similare comise în zonă.
