O inițiativă cetățenească recent lansată în Uniunea Europeană solicită obligarea producătorilor de alimente să afișeze clar originea produselor pe etichete, pentru a asigura respectarea celor mai înalte standarde de calitate.
Organizațiile din spatele acestui demers atrag atenția asupra prezenței pe piața europeană a unor produse alimentare contrafăcute, ceea ce afectează atât fermierii, cât și consumatorii.
Etichetarea corectă a produselor alimentare
Proiectul, intitulat „Opriți mâncarea falsă: originea pe etichetă”, a primit deja aprobarea preliminară din partea Comisiei Europene.
Organizatorii au la dispoziție un an pentru a strânge un milion de semnături, necesare pentru ca această inițiativă să fie luată în considerare pentru introducerea sa în legislația europeană.
Printre principalele revendicări ale inițiatorilor se numără creșterea frecvenței și rigurozității controalelor alimentare la nivelul importurilor, precum și afișarea clară pe etichetă a țării de origine a produsului și a locului unde acesta a fost prelucrat.
În prezent, Codul Vamal al Uniunii Europene cere doar menționarea țării în care a fost finalizată prelucrarea, fără detalii despre proveniența materiilor prime. Italia a adoptat deja măsuri similare, cerând producătorilor să modifice etichetele pentru produse precum lapte, brânză sau carne procesată.
Potrivit datelor FAO, aproximativ 10% din produsele alimentare din țările dezvoltate sunt susceptibile de a fi contrafăcute, cele mai vizate fiind uleiul de măsline extravirgin, mierea, cafeaua și vinul, relatează Realitatea PLUS.
Organizatorii speră ca inițiativa să contribuie la prevenirea fraudei alimentare și la protejarea dreptului consumatorilor de a fi corect informați.
