În Sectorul 6 al Capitalei au fost instalate primele căsuțe destinate pisicilor fără stăpân, realizate printr-un proiect cu bugetare participativă.
Zece astfel de construcții vor oferi adăpost felinelor care nu au parte de un cămin, prima dintre ele fiind amplasată pe Aleea Câmpul cu Flori nr. 14.
Un proiect de 200.000 de lei
Inițiativa a fost primită cu entuziasm de locuitorii din zonă. Unul dintre aceștia, Florin, a declarat într-un mesaj video publicat pe pagina de Facebook a Primăriei Sectorului 6:
„E un lucru extrem de important pentru noi, pentru că avem o comunitate de peste 20 de pisici doar în jurul blocului nostru. Pisicile, în timpul iernii, nu au unde să stea, iar căsuțele acestea reprezintă, cel puțin din punctul nostru de vedere, o alternativă serioasă.
Cred că ar trebui să fim puțin mai responsabili noi, ca locuitori ai sectorului, și să ne îngrijim mai mult de pisicile din jurul blocului, pentru că e un moment bun să înțelegem că facem parte dintr-o comunitate, dintr-un ecosistem, iar controlul și ajutorul pe care îl dăm animalelor din jurul nostru este important”.
Primăria Sectorului 6 a anunțat în urmă cu o lună că vor fi construite zece astfel de căsuțe, în baza unui proiect propus de cetățeni și finanțat cu 200.000 de lei prin programul de bugetare participativă.

Ciprian Ciucu, despre pisicile fără stăpân: „Merită să fie salvate de noi”
Primarul Ciprian Ciucu a subliniat importanța acestui proiect: „Este implementat de colegii de la ADPDU Sector 6 și construim zece astfel de căsuțe, ce vor fi amplasate la blocuri. Avem grijă de felinele care nu au parte de un cămin”.
Edilul însuși a adoptat două pisici de pe stradă, Mira și Jimmy, care de curând a devenit „colegul” său de birou.
„Aceste suflete merită să fie salvate de noi, iar Jimmy, așa cum l-am botezat, este sociabil, afectuos. Dacă este pierdut, îl voi înapoia familiei”, a adăugat Ciprian Ciucu.
Căsuțele destinate pisicilor fără stăpân sunt construite de meșterii de la Administrația Domeniului Public a Sectorului 6, și oferă un adăpost sigur și confortabil pentru felinele comunitare.
