google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

De ce montează Primăria Sectorului 3 garduri la grădinile blocurilor. Explicația lui Robert Negoiță

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a explicat de ce unele dintre grădinile blocurilor sunt împrejmuite cu garduri, în loc să rămână spații deschise.

Edilul susține că astfel de lucrări sunt făcute doar atunci când există o solicitare expresă din partea asociațiilor de proprietari.

Declarația vine după ce un cetățean l-a întrebat de ce respectivele spații nu sunt amenajate mai degrabă ca grădini sau mici parcuri urbane.

Negoiță: „Regula este: în Sectorul 3 fără gard”

Robert Negoiță susține că regula generală a administrației este ca grădinile blocurilor să nu fie împrejmuite, iar montarea gardurilor să reprezinte o excepție.

„Nu se pune gard nicăieri unde nu există solicitare clară, expresă din partea asociației de proprietari”, a declarat primarul.

Acesta a mai spus că, dacă există cazuri în care au fost instalate garduri fără o astfel de cerere, cetățenii ar trebui să le semnaleze administrației.

„Deci, repet, regula este: în Sectorul 3 fără gard. Prin excepție, atunci când avem solicitări de la asociație, o să montăm garduri”, a precizat edilul.

Asociațiile pot cere și scoaterea gardurilor

Potrivit Buletin de București, Robert Negoiță a mai abordat acest subiect și în trecut.

În septembrie 2025, edilul explica faptul că asociațiile de proprietari care nu își mai doresc garduri în jurul blocurilor pot solicita demontarea acestora, iar materialele respective pot fi reutilizate în alte zone.

Primarul a reluat ideea și în aprilie 2026, când a precizat că asociațiile decid dacă doresc montarea sau scoaterea gardurilor, în funcție de opțiunea exprimată de locatari. Aceeași regulă se aplică, potrivit acestuia, și în cazul băncilor sau coșurilor de gunoi montate în apropierea blocurilor.

80 de milioane de lei în plus pentru amenajarea domeniului public

Discuția despre gardurile din Sectorul 3 vine după ce, în luna iulie, Consiliul Local a aprobat suplimentarea cu 80 de milioane de lei a bugetului destinat amenajării domeniului public.

În urma rectificării, suma totală alocată în 2026 pentru această categorie a ajuns la aproximativ 380 de milioane de lei. În cadrul dezbaterilor, o parte dintre consilieri au criticat cheltuielile pentru pavele, borduri și garduri și au propus ca o parte dintre bani să fie redirecționați către reabilitarea termică a blocurilor. Amendamentul a fost respins.

Potrivit informațiilor prezentate de Buletin de București, viceprimarul Sectorului 3, Adrian Marian Cocoș, a susținut atunci că astfel de amenajări sunt solicitate chiar de locuitori.

Acesta a afirmat că, în 2024, au existat sute de cereri venite inclusiv din partea asociațiilor de proprietari pentru astfel de intervenții.

Gardurile rămân la decizia asociațiilor

Administrația Sectorului 3 susține astfel că nu impune montarea gardurilor în jurul grădinilor de bloc, ci intervine doar la solicitarea asociațiilor de proprietari.

În același timp, asociațiile care vor spații deschise pot cere și îndepărtarea gardurilor deja existente, potrivit explicațiilor oferite anterior de Robert Negoiță.

SURSA

Citeste si ...