Președintele Senatului Nicolae Ciucă a participat luni seară la un concert extraordinar organizat la Ateneul Român, cu ocazia celebrării a 160 de ani de existență a Senatului României.
Evenimentul a fost dedicat sărbătoririi rolului instituției în consolidarea statului de drept și promovarea valorilor democratice în istoria țării.
În discursul său, Nicolae Ciucă a subliniat importanța fundamentală a Senatului în peisajul politic și instituțional al României contemporane, afirmând:
„Instituția pe care am celebrat-o – și pe care am onoarea să o conduc – a jucat un rol esențial în consolidarea statului de drept și promovarea valorilor democratice, protejând drepturile și libertățile noastre.
Fiecare notă muzicală a Filarmonicii „George Enescu” a fost o reverență adusă înaintașilor noștri și un angajament pentru un viitor mai bun.”
În cadrul evenimentului, Nicolae Ciucă a dedicat o parte din concert echipei naționale de fotbal a României, exprimând mândrie pentru performanțele acestora și subliniind că munca asiduă poate conduce la realizări remarcabile în orice domeniu.
La final, președintele Senatului a transmis mulțumiri speciale tuturor celor implicați în organizarea concertului și a încheiat cu urările de „La mulți ani, Senatului României!”.
Această celebrare nu doar a marcării a 160 de ani de existență a Senatului, ci și-a propus să sublinieze importanța continuă a acestei instituții în viața democratică a țării, reflectată prin cultura și arta muzicală într-un loc emblematic pentru cultură și educație, Ateneul Român.