Prognoza pentru România indică faptul că sezonul nu va fi nici foarte rece, nici caracterizat de zăpadă abundentă, însă vom avea temperaturi pe minus în anumite regiuni ale țării.
Prognozele meteorologice pe termen mediu, efectuate de două instituții mari din Europa, indică că iarna va fi caracterizată de o cantitate foarte mică de zăpadă. În luna noiembrie și decembrie, temperaturile vor fi cu aproximativ un grad până la un grad și jumătate mai ridicate decât media obișnuită, însă fluctuațiile de temperatură vor face ca această creștere să fie aproape insesizabilă pentru oameni.
În decembrie, temperatura medie în România va oscila între 3,8°C (38,8°F) și -2,6°C (27,3°F).
Conform analizei specialiștilor de la severe-weather.eu, șansele de precipitații sub formă de ninsoare în această iarnă sunt scăzute în Europa, iar zăpada va fi o raritate.
Meteorologii europeni prevăd un indice UV scăzut în Europa și mai ales în România, în lunile decembrie și ianuarie, cu valori sub 1.
Această lipsă de soare poate reprezenta un risc pentru sănătate, în special pentru persoanele sensibile la schimbările meteorologice.
Pericol de… depresie
Potrivit meteorologilor, cerul va fi adesea acoperit, iar zilele cu cer senin vor fi rare, ceea ce poate contribui la starea de depresie și la apariția altor afecțiuni legate de lipsa luminii și a căldurii.
Experții sugerează că există șanse mari ca anul viitor să fie caracterizat de temperaturi mai ridicate decât media obișnuită, în contextul încălzirii globale. De asemenea, fenomenul El Niño ar putea contribui la transformarea anului 2024 în cel mai cald an din istorie, potrivit Realitatea.net.