google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Ministrul Apărării, anunț despre noi „măsuri de întărire a monitorizării şi securizării spaţiului aerian al României şi, implicit, al NATO”

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a declarat, luni, la o întrevedere cu şeful Gărzii Naţionale a statului american Alabama, că România are în vedere măsuri de întărire a monitorizării şi securizării spaţiului aerian al ţării şi, implicit, al NATO, atât prin eforturi în plan naţional, cât şi prin cooperarea cu aliaţii, prioritatea maximă fiind siguranţa cetăţenilor, mai ales a comunităţilor din proximitatea atacurilor brutale ale Federaţiei Ruse asupra porturilor civile ucrainene.

Declarația a fost făcută cu ocazia întrevederii dintre ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, la sediul MApN, cu şeful Gărzii Naţionale a statului american Alabama, generalul-maior Sheryl E. Gordon.

Tema principală a întâlnirii a fost securitatea la Marea Neagră.

Au fost trecute în revistă implicațiile atacurilor Federației Ruse asupra infrastructurii portuare a Ucrainei, din proximitatea granițelor României, precum și efectele asupra securității alimentare globale., potrivit comunicatului MApN. Pe agendă s-au aflat și măsurile de întărire a securităţii în zona graniţei cu Ucraina, după identificarea pe teritoriul României a “unor fragmente de dronă similară celor folosite de armata rusă”, precum și impactul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse în Ucraina asupra securităţii euroatlantice, aspecte privind cooperarea româno-americană în domeniul apărării, în cadrul Parteneriatului Strategic România-SUA şi Programului de Parteneriat Statal (SPP) cu Garda Naţională a Statului Alabama, lansat în urmă cu trei decenii.

Cu acest prilej, au fost analizate implicaţiile atacurilor Federaţiei Ruse asupra infrastructurii portuare a Ucrainei, din proximitatea graniţelor României, precum şi efectele asupra securităţii alimentare globale.

Ministrul Angel Tîlvăr a subliniat măsurile de întărire a securităţii în zona graniţei cu Ucraina, mai ales în condiţiile generate de identificarea pe teritoriul naţional, în zone aflate în proximitatea infrastructurii portuare ucrainene atacate de forţele Federaţiei Ruse, a unor fragmente de dronă similară celor folosite de armata rusă.

“Avem în vedere măsuri de întărire a monitorizării şi securizării spaţiului aerian al României şi, implicit, al NATO, atât prin eforturi în plan naţional, cât şi prin cooperarea cu aliaţii, prioritatea maximă fiind siguranţa cetăţenilor noştri, mai ales a celor din comunităţile din proximitatea atacurilor brutale ale Federaţiei Ruse asupra porturilor civile ucrainene”, a declarat Angel Tîlvăr.

Ministrul Angel Tîlvăr a apreciat angajamentul forţelor SUA dislocate în ţara noastră şi cooperarea militară excelentă cu forţele armate române în vederea asigurării interoperabilităţii şi a contribuţiei la consolidarea securităţii spaţiului euro-atlantic pe flancul estic.

Oficialul român a menţionat importanţa întăririi misiunilor de poliţie aeriană în România, exprimându-şi aprecierea pentru decizia SUA de a disloca aeronave F-16 în acest sens.

De asemenea, a fost evidenţiat rolul pe care Programul de Parteneriat Statal cu SUA îl poate avea asupra operaţionalizării Centrului de instruire F-16 din România.

Șeful Statului Major, generalul Petrescu, a susţinut importanţa programului de activităţi comune pentru dezvoltarea capabilităţilor Armatei României.

“Am transmis mulţumiri generalului-maior Gordon pentru demersurile sale susţinute de întărire a relaţiilor de cooperare militară. Am identificat noi activităţi de colaborare în domeniul Mil-to-Mil, prin specializarea şi perfecţionarea militarilor în centrele de instruire ale Gărzii Naţionale a statului Alabama şi ale Armatei SUA”, a declarat generalul Daniel Petrescu, potrivit comunicatului MApN.

Delegaţia militară condusă de generalul-maior Sheryl E. Gordon efectuează, în perioada 10-16 septembrie, o vizită de lucru în România, programul incluzând întrevederi cu reprezentanţi ai unor unităţi şi mari unităţi din garnizoanele Bucureşti, Sibiu, Târgu Mureş şi Sighişoara.

MApN reamintește că Programul de Parteneriat a fost inițiat de SUA în urmă cu 30 de ani, după căderea Uniunii Sovietice, având ca scop sprijinul prin cooperare militară al țărilor situate dincolo de fosta Cortină de Fier.

În prezent, programul include parteneriate între 100 de națiuni și state americane, sub coordonarea Biroului Gărzii Naționale al SUA. Programul urmărește creșterea interoperabilității și a capacității de reacție ale forțelor americane și partenere pentru a putea răspunde unui spectru larg de provocări de securitate.

Cooperarea Armatei României cu Garda Națională a statului american Alabama constituie unul dintre instrumentele din domeniul militar ale parteneriatului strategic româno-american. Soliditatea relațiilor de cooperare cu militarii americani, inclusiv pe componenta Forțele Armate Române – Garda Națională Alabama, reprezintă unul dintre cei trei piloni ai politicii de securitate a țării noastre care urmărește interesele naționale de promovare a stabilității în Europa.

Citeste si ...