google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Lucrările la pasajul peste A0 din Berceni au început. Traficul va fi restricționat doar între orele 10:00 și 16:00

Lucrările de reparații la pasajul peste Autostrada A0, de pe DJ401, în comuna Berceni, au fost reluate, după mai multe discuții între administrația locală, Ministerul Transporturilor, CNAIR și Consiliul Județean Ilfov.

Primarul comunei Berceni, George Ene, a anunțat că s-a ajuns la o soluție de compromis privind desfășurarea lucrărilor, după ce constructorul Alarko nu a acceptat condițiile solicitate inițial de primărie.

Edilul ceruse, printre altele, amenajarea și asfaltarea unei rute alternative prin strada Sfânta Ana, însă această variantă nu a fost acceptată de constructor.

Trafic alternativ timp de șase ore pe zi

Conform variantei stabilite în urma discuțiilor, lucrările la pasaj se vor desfășura zilnic doar în intervalul 10:00-16:00.

În aceste șase ore, circulația va fi organizată alternativ pe pasaj, iar accesul șoferilor va fi dirijat cu ajutorul semafoarelor.

În afara programului de lucru, semafoarele vor fi îndepărtate, iar traficul se va desfășura pe ambele benzi.

Măsura a fost aleasă pentru a evita restricționarea circulației în orele de vârf, când traficul din zonă este mult mai intens.

Potrivit Buletin de București, constructorul a refuzat și varianta desfășurării lucrărilor pe timpul nopții.

CNAIR va amenaja un acces pe sub A0

Primarul George Ene a mai anunțat că CNAIR va asigura amenajarea unui acces rutier pe sub Autostrada A0, care ar urma să ofere o variantă suplimentară de circulație pe perioada lucrărilor.

În paralel, Primăria Berceni intenționează să colaboreze cu Primăria Vidra și Consiliul Județean Ilfov pentru amenajarea traseului Sfânta Ana – ArchivIT – Centura București.

Administrația locală susține însă în continuare că asfaltarea rutei prin strada Sfânta Ana ar fi fost o soluție mai bună pentru șoferii afectați de lucrările de la pasaj.

Primăria ceruse asfaltarea unui drum agricol

Anterior, Primăria Berceni propusese ca traficul să fie deviat pe traseul DJ401 – strada Sfânta Ana – strada Lanului – DNCB.

Ruta include însă un drum agricol de aproximativ 4,5 kilometri care ar fi trebuit amenajat pentru a putea suporta inclusiv trafic greu.

Buletin de București a relatat anterior că CNAIR a respins această variantă, argumentând că pregătirea drumului ar dura aproximativ șase luni, în timp ce reparațiile pasajului ar putea fi finalizate în aproximativ trei luni.

Potrivit companiei de drumuri, amenajarea traseului ar presupune lucrări ample, inclusiv decopertarea terenului, stabilizarea fundației, realizarea unor podețe și turnarea mai multor straturi de asfalt.

Constructorul Alarko, care trebuie să remedieze pasajul în cadrul garanției, a refuzat la rândul său această soluție, invocând costurile ridicate și dificultatea executării lucrărilor.

În timpul unei vizite la fața locului, jurnaliștii Buletin de București au identificat și mai multe alei de servitute betonate între parcelele agricole aflate pe traseul propus pentru ruta ocolitoare.

SURSA

Citeste si ...