Lucrările de modernizare a liniilor de tramvai din București înregistrează întârzieri după ce constructorii au descoperit, odată cu decopertarea carosabilului, rețele vechi de apă, gaze, electricitate și termoficare care nu apăreau în documentațiile proiectelor.
Primarul general Ciprian Ciucu susține că unele dintre avizele întocmite înainte de începerea lucrărilor nu reflectau situația reală din teren, iar proiectele au fost pregătite în grabă pentru a nu fi pierdute fondurile europene.
Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat Buletin de București.
„S-au dat niște avize doar de… ca să nu se piardă banii europeni, s-au grăbit lucrurile, s-au făcut pe repede înainte. Dar eu acuma nu pot să le fac pe repede înainte, trebuie să le fac temeinic”, a declarat Ciprian Ciucu.
Rețele vechi de zeci de ani, descoperite sub liniile de tramvai
Problemele au devenit vizibile după deschiderea efectivă a șantierelor.
Potrivit primarului, sub carosabil au fost găsite instalații care nu figurau nici în documentele puse la dispoziția constructorilor și, în unele cazuri, nici pe hărțile operatorilor de utilități.
Unele dintre conducte și rețele ar avea 60-80 de ani sau chiar mai mult, fiind realizate inclusiv în perioada interbelică.
În aceste condiții, municipalitatea a decis să facă expertize pentru fiecare tronson, înainte ca lucrările la șine să continue. Ulterior, trebuie stabilit dacă rețelele descoperite pot rămâne pe poziție sau trebuie mutate ori înlocuite.
Ciucu susține că varianta de a monta noile șine fără intervenții asupra infrastructurii din subteran ar putea duce la noi avarii peste câțiva ani și la spargerea din nou a carosabilului și a liniilor proaspăt modernizate.
Întârzieri de până la aproximativ șase luni
Procedurile suplimentare vor prelungi însă durata șantierelor.
Primarul estimează că unele lucrări ar putea avea întârzieri de aproximativ șase luni față de termenele stabilite inițial.
Potrivit explicațiilor oferite pentru Buletin de București, dacă expertizele și intervențiile suplimentare duc la o creștere importantă a valorii contractelor, pot apărea inclusiv probleme legate de procedurile de achiziție.
Ciucu a explicat că, pentru a evita blocarea proiectelor, a discutat cu operatorii de utilități, printre care Apa Nova și companiile de telecomunicații, astfel încât o parte dintre lucrările de relocare a rețelelor să fie suportate direct de aceștia.
„Treaba mea e să găsesc soluții ca primar. Și sunt milioane și milioane care se pun în această infrastructură și această infrastructură va rezista încă 50, 60, 80 de ani de acum înainte. Pentru că se lucrează serios”, a declarat edilul.
Primarul estimează că șantierele importante de infrastructură aflate în prezent în București vor continua, în ansamblu, aproximativ încă doi ani, cu termene diferite de la un proiect la altul.
Posibile vestigii au oprit lucrările pe strada Armand Călinescu
Un alt obstacol a apărut pe șantierul liniei de tramvai de pe strada Armand Călinescu, unde lucrările au fost suspendate după descoperirea unor ziduri care ar putea avea valoare arheologică.
Primăria Capitalei a anunțat că structurile au fost găsite în timpul săpăturilor efectuate de constructor și trebuie evaluate de specialiști înainte ca lucrările să poată continua.
O echipă a Direcției pentru Cultură a Municipiului București a făcut deja o primă verificare la fața locului.
Ulterior, specialiști în arheologie urmează să efectueze propriile săpături și să stabilească dacă zidurile descoperite au importanță pentru istoria orașului și dacă este necesară conservarea lor.
Potrivit municipalității, verificările ar urma să dureze aproximativ trei săptămâni, perioadă în care șantierul din zonă va rămâne suspendat.
Lucrările fac parte din Lotul 5 al proiectului de modernizare a liniilor de tramvai, cu o lungime de aproximativ 1,8 kilometri, pe traseul Mântuleasa – Paleologu – Vasile Lascăr – Lizeanu – Intrarea Vagonului.
Șantierele aferente acestui lot au început în luna aprilie.
