
Noi cazuri de infecție cu coronavirus pun în alertă autoritățile, după trei ani de la declanșarea pandemiei.
Alerta de COVID-19 este la cel mai mare spital de psihiatrie din țară – Săpoca, unde 12 pacienți au fost confirmați cu infecție coronavirus.
Este primul focar de acest tip înregistrat în judeţul Buzău în ultima perioadă. De aceea, DSP a impus o serie de măsuri, specific perioadei de pandemie. Toate cadrele medicale din spital sunt obligate să poarte mască în timp ce aparţinătorii sunt supuşi unui triaj epidemiologic riguros iar numărul vizitatorilor a fost limitat. De asemenea, orice persoană care intră în spital este obligată să poarte mască şi halat de unică folosinţă.
Conform reprezentanţilor DSP, în judeţul Buzău se înregistrează un trend ascendent în ceea ce priveşte infectările cu coronavirus.
Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Buzău, cei 12 pacienţi intrernaţi în Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca au fost diagnosticaţi în aceste zile cu infecţie cu coronavirus.
Pacienţii care au afecţiuni psihice nu au prezentat simptome specifice bolii la internare, ci ulterior. Ei prezintă în special febră şi stare de slăbiciune. Cu toţii au fost transportaţi într-un pavilion care a funcţionat şi pe perioada pandemiei drept spaţiu în care erau trataţi bolnavii cu COVID.
Pacienţii sunt cronici, au vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani.
“Pacienţii, conform metodologiei, i-am izolat, am limitat accesul în spital pentru vizitatori, aparţinători. Întreg personalul medical poartă mască de protecţie, la intrarea în spital se face un triaj riguros iar persoanele care intră sunt echipate cu halat şi mască de unică folosinţă. La primele simptome care apar, febră, astenie, pacienţii sunt testaţi, în momentul pozitivării îi izolăm, cumva am revenit la măsurile recomandate şi pe care le-am şi aplicat în pandemie. Sunt 12 pacienţi pozitivaţi, nu personal medical. Sunt pacienţi recent internaţi, pacienţi acuţi, nu cronici, în momentul în care au prezentat simptome, i-am testat. Ancheta epidemiologică probabil că va concluziona modul în care s-au îmbolnăvit. Nu sunt cazuri deosebite, prezentau în special febră până la 39, astenie. Sunt pacienţi cu vârste între 18-65 de ani”, a precizat managerul Spitalului de Neuropsihiatrie Săpoca, Gabriela Pârâu, potrivit agerpres.ro.
La nivelul judetului Buzău in perioada 01.06.2023 – 22.08.2023 s-au înregistrat 105 cazuri si 2 decese, însă începând cu data de 16 august s-a înregistrat o creştere a numărului de cazuri. Astfel că ăn perioada 16.08-21.08.2023 au fost înregistrate un numr de 32 de cazuri – practic o treime din numărul cazurilor înregistrate în prima parte a verii.
