
Primarul ar fi încasat peste 350 de mii de lei, însă nu i-a trecut pe toți în declarația de avere, așa că inspectorii ANI au descins la primăria condusă de acesta pentru avere nejustificată. Inspectorii au sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Craiova, în vederea începerii acțiunii de control a averii acestuia și a familiei, în perioada mandatului de primar dintre anii 2016 – 2020.
Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Craiova, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către VIZITIU ION împreună cu familia, în perioada exercitării mandatului de primar 2016 – 2020, se mai precizează în comunicatul oficial.
Totodată, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către VIZITIU ION a infracţiunii de fals în declarații prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a declarat veniturile realizate din jocuri de noroc, în valoare totală de 356.745 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice.
