Pasagerii care pleacă de pe aeroporturile din București pot transporta, de acum, cantități mult mai mari de lichide în bagajul de cabină.
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a anunțat că, începând de miercuri, 11 martie 2026, ora 00:00, limita de 100 ml pentru lichide, aerosoli și geluri a fost eliminată.
Astfel, călătorii pot avea în bagajele de cabină recipiente individuale de până la 2 litri, o schimbare semnificativă față de regulile anterioare, când fiecare recipient nu putea depăși 100 ml.
Măsura se aplică pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” (Otopeni) și pe Aeroportul „Aurel Vlaicu” (Băneasa).
Modificarea a fost posibilă după instalarea unor scanere moderne pentru controlul bagajelor de cabină, care permit verificarea conținutului fără ca lichidele să mai fie scoase din bagaje.
„Măsura este posibilă ca urmare a investițiilor realizate de Compania Națională Aeroporturi București în tehnologii moderne, de ultimă generație, dedicate controlului de securitate al bagajelor de cabină, aliniind astfel aeroporturile administrate de CNAB la cele mai bune practici internaționale în domeniu.
Prin această investiție, compania își consolidează obiectivul de a îmbunătăți constant experiența pasagerilor, asigurând în același timp menținerea celor mai înalte standarde de securitate”, a declarat Bogdan Mîndrescu, directorul general al CNAB.
Potrivit informațiilor publicate de Buletin de București, noile reguli se aplică doar pasagerilor care își încep călătoria de pe aeroporturile Otopeni sau Băneasa. Persoanele aflate în tranzit sau transfer trebuie să respecte regulile aeroportului de plecare.
Mai multe ghișee pentru controlul pasagerilor non-Schengen
La începutul lunii martie, Compania Națională Aeroporturi București a anunțat și extinderea capacității de procesare a pasagerilor la intrarea în România, pe fluxul de sosiri din afara spațiului Schengen de pe Aeroportul „Henri Coandă”.
În data de 2 martie 2026 au fost deschise două noi ghișee ale Poliției de Frontieră, crescând astfel capacitatea de control pentru pasagerii care sosesc din afara Uniunii Europene.
În prezent, pe fluxul de sosiri non-Schengen există șapte ghișee ale Poliției de Frontieră, care însumează 14 posturi de control.
Reprezentanții CNAB au precizat că aceste posturi suplimentare contribuie la reducerea timpului de așteptare și la fluidizarea procesului de verificare la frontieră.
Măsura a fost introdusă în contextul implementării sistemului Entry/Exit (EES) la punctul de trecere a frontierei din cadrul Aeroportului „Henri Coandă”.
Sistemul digital înregistrează data și locul de intrare sau ieșire din Uniunea Europeană pentru cetățenii din state terțe care călătoresc pentru șederi de scurtă durată, potrivit informațiilor prezentate de Buletin de București.
