În această lună, pe 11 august, prăznuim pomenirea Cuviosului și de Dumnezeu purtătorului Părintelui nostru Nifon, arhiepiscopul Constantinopolului, care a pustnicit în Sfânta Mănăstire Dionisiu din Sfântul Munte Athos, în anii 1460.
Sfântul Nifon s-a născut în Tesalonic din părinți binecredincioși și de bun neam: mama lui, Maria, era din această cetate, iar tatăl său, Daniel, se trăgea din Dalmația. Familia lui a avut trei copii: Dimitrie, Nicolae și Maria.
Viața monahală
După moartea tatălui, Nicolae, fiul cel mijlociu, a fost dat la învățătura cărților sfinte și dovedind multă silință, la vârsta de 12 ani știa toată rânduiala slujbelor bisericești. Fără știrea dascălului și a mamei sale, a urmat pe un monah învățat, numit Iosif, cu care a ajuns la Epidar, unde a rămas alături de vestitul pustnic Antonie, care l-a tuns în călugărie, dându-i numele Nifon.
Călătoriile și învățăturile Sfântului Nifon
După moartea pustnicului Antonie, călugărul Nifon, plin fiind de râvnă învățăturii, a ajuns ucenic al dascălului Zaharia în cetatea Iarda.
După căderea Constantinopolului în 1453, Nifon s-a dus la Sfântul Munte Athos, stabilindu-se inițial în Mănăstirea Pantelimon, apoi în peștera Krughi, unde s-a desăvârșit în învățăturile sfinte.
Ascensiunea în rangurile bisericii
Nifon a fost chemat ca dascăl la Lavra Sfântului Atanasie, iar mai târziu s-a mutat la Mănăstirea Dionisiu, unde a fost hirotesit citet și ipodiacon, iar apoi hirotonit ierodiacon și ieromonah. Prin rugăciune, privegheri și dragoste față de toți, a devenit luminător al Mănăstirii Dionisiu și al întregului Sfânt Munte Athos.
A fost ales mitropolit al Tesalonicului, iar mai târziu, după moartea patriarhului Constantinopolului, a fost ales patriarh.
Exilul și întoarcerea în scaunul Patriarhal
Sfântul Nifon a fost izgonit din Patriarhie de puterea împărătească, dar a fost repus în scaunul patriarhal după doi ani. În cele din urmă, a fost surghiunit în cetatea Adrianopol, unde petrecea păzit de ostași. Domnitorul Țării Românești, Radu cel Mare, auzind de sfântul Nifon, l-a vizitat și l-a adus în Țara Românească în 1504.
Activitatea în Țara Românească
În Țara Românească, Sfântul Nifon a îndrumat poporul și clerul, propovăduind faptele cele bune și rânduielile bisericești. A înfruntat cu curaj farădelegile boierilor și domnitorului, ajungând să fie izgonit din țară. După aceasta, s-a retras în Sfântul Munte Athos, unde a petrecut restul vieții sale în Mănăstirea Dionisiu, făcând multe minuni și fiind cinstit de frații din mănăstire.
Moartea și canonizarea
Sfântul Nifon a trecut la cele veșnice în 1508. Moaștele sale au fost aduse în Țara Românească de Neagoe Basarab și așezate în Mănăstirea Dealul. După ce au fost venerate de popor, moaștele sale au fost întoarse la Mănăstirea Dionisiu, iar capul și o mână din moaștele sale au rămas în Mănăstirea Curtea de Argeș.
Moștenirea Sfântului Nifon
Sfântul Nifon este prăznuit pentru viața sa sfântă, învățăturile sale înțelepte și curajul său în fața nedreptăților. Este considerat un luminător al bisericii ortodoxe și un exemplu de sfințenie și devotament. Moștenirea sa continuă să inspire credincioșii, iar pomenirea sa rămâne un moment de rugăciune și reflecție asupra vieții sale exemplare.
Tot astăzi, biserica ortodoxă comemorează Icoana nefăcută de mâna a Domnului nostru Iisus Hristos, o icoană cu o istorie impresionantă și miraculoasă.
Icoana nefăcută de mâna a Domnului nostru Iisus Hristos
În timpul împăratului Tiberiu, în anul 576, o femeie credincioasă pe nume Maria, de neam patrician și văduvă, a căzut într-o boală grea și fără leac. Pierzându-și speranța în ajutorul omenesc, s-a încrezut în mila Domnului Iisus Hristos. Cu o inimă plină de credință, ea a cerut preoților care slujeau la icoana împărătească și nefăcută de mâna a Domnului să îi aducă sfânta icoană în casa sa pentru 40 de zile, sperând într-o minune.
Preoții, cunoscând viața sa dreaptă și pioasă, i-au adus icoana. Maria a așezat o pânză de bumbac deasupra icoanei și a pus-o într-o cutie curată în paraclisul casei sale, unde a menținut o lumină strălucitoare de la făclii aprinse, săvârșind liturghii timp de 40 de zile.
Când s-au împlinit cele 40 de zile, durerile Mariei au devenit insuportabile, încât nu se putea ridica din pat. A cerut slujnicei sale să aducă cutia cu icoana, dar când aceasta a intrat în paraclis, a văzut o flacără mare de foc care se ridica din cutie până la podul casei, fără a strica jertfelnicul.
Slujnica, îngrozită, a căzut la pământ, iar Maria, văzând minunea, a strigat: „Doamne miluiește”.
Maria a chemat preoții și mulți oameni care au venit și au văzut minunea focului. După rugăciuni, focul s-a potolit, iar când au deschis cutia, icoana era neatinsă. Mai mult, pe pânza de bumbac s-a imprimat un alt chip, nefăcut de mână, asemenea celui dintâi. Mulțumind lui Dumnezeu, au pus sfântul chip pe locurile dureroase ale Mariei și ea s-a vindecat complet.
Mai târziu, Maria a dăruit acest sfânt chip unei mănăstiri de călugărițe din Melitina, Armenia, cu hramul Înălțarea Domnului. La un moment dat, icoana a fost luată fără drept de patriarhul Serghie, dar după ce a suferit multe necazuri și a primit avertismente în vis, a înapoiat icoana la mănăstire, iar necazurile sale s-au potolit.
Astăzi se pomenesc și Sfinții Mucenici Neofit, Zinon, Gaie, Marcu, Macarie și Gaian, care au suferit moarte martirică prin foc. Soborul lor se face la locul sfinților și marilor doctori fără de arginți Cosma și Damian.