Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București va construi o nouă clădire destinată spațiilor de educație și cercetare. Investiția totală se ridică la 49.836.906,84 lei (peste 9,9 milioane de euro). Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, contribuția europeană fiind de 39.806.222,80 lei. Noua clădire va fi amplasată pe […]
Holurile Universității Politehnica din București au fost pline de studenți care au venit să descopere oferte de angajare și internship în domenii precum IT, telecomunicații, energie și digitalizare. Zeci de companii au pus la dispoziție oportunități pentru tinerii aflați la început de carieră, inclusiv joburi part-time sau în regim hibrid, astfel încât aceștia să își […]
Potrivit Centrului Universitar din București, Politehnica găzduiește cel mai mare târg de joburi dedicat absolvenților și studenților din domeniul ingineriei. Evenimentul este organizat de biroul de plasare a forței de muncă al instituției și se desfășoară pe 18 și 19 noiembrie. Timp de două zile, participanții pot interacționa direct cu peste 100 de companii de […]
