General de armată: De câți soldați ar fi nevoie în cazul în care România ar fi atacată și ce este obligatoriu să facem. Iată ce spune un general de armată:
Războiul dintre Ucraina și Rusia are deja mai bine de un an și jumătate, Polonia și Țările Baltice înarmându-se temeinic pentru a descuraja Rusia. De asemenea, aceste țări atrag mulți oameni care se înrolează ca rezerviști.
Cum stau lucrurile la noi în țară? Din păcate, suntem departe de performanțele acestor țări. Generalul Virgil Bălăceanu, omul care a reprezentat România la Comandamentul NATO de la Bruxelles şi a fost şef al Brigăzii Multinaţionale din Sud-Estul Europei, iar azi este președintele Asociației Ofițerilor în Rezervă din România, avertizează că suntem departe de performanțele Poloniei.
În situația actuală, cu efectivele și cu armele de care dispunem, nu e clar dacă România ar rezista unui atac din Est, e semnalul de alarmă tras de general.
Generalul Virgil Bălăceanu a explicat și câți militari ne-ar trebui pentru a ne apăra cu succes, în cazul unui atac asupra României, notează Adevărul.
„Avem nevoie de cel puțin un soldat la trei inamici, așa cum spun și manualele militare. Acum, România are circa 60.000-70.000 de militari activi, suficienți pentru a face față unei forțe de 150.000-200.000 de soldați, atâția câți a folosit Rusia în primele săptămâni ale invaziei în Ucraina”, explică generalul Bălăceanu, citat de Adevărul.
Ce s-ar întâmpla dacă rușii ar mobiliza o armată de o jumătate de milion de militari
În cazul în care rușii ar mobiliza, spre exemplu, o armată de o jumătate de milion de militari, am avea nevoie de circa 200.000 de soldați. Conform unui raport din 2021, Armata Română ar avea 68.500 de militari activi.
Spre deosebire de țări ca Polonia, de exemplu, România nu reușește să atragă tinerii în armată. Asta înseamnă că forțele armate nu au rezerviști bine antrenați, care să fie mobilizați în caz de nevoie. Soluțiile sale legate de rezerva voluntară sunt relativ simple. Totul pornește de la trei obiective care ar trebui avute în vedere de autorități și de MapN.
„Primul lucru e modul în care am putea reface rezerva a armatei pe principii voluntare, ca să nu reintroducem serviciul militar obligatoriu. Dar mai ales tinerii nu vor fi atrași de o carieră militară în condițiile în care veniturile sunt insuficiente, iar ulterior, la pensie, apare falsa problemă cu pensiile militare, confundate cu pensiile speciale. Pe lângă asta, obligatoriu este să trecem la restartarea industriei militare, altfel nu se poate”, mai explică generalul Bălăceanu, citat de Adevărul.
