google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Care sunt cele mai bune universități din România în 2023

Vești excelente pentru cei care doresc să urmeze studii universitare. Iată un top al celor mai bune universități din România, potrivit unui studiu.
Un studiu realizat de un grup  independent de experți din mai multe instituții de învățământ superior arată că cea mai bună universitate din România este Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Urmează Universitatea din București și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, respectiv Universitatea Politehnică București, notează Realitatea PLUS.
În topul realizat de experți independenți au fost luate în calcul 30 de universități românești, clasamentul fiind realizat pe baza principalelor clasamente internaționale.

Valentin Ceaușescu rupe tăcerea după 14 ani în care nu a mai dat nicio declarație. Care mai e starea sa de sănătate și ce a spus despre Steaua

Potrivit studiului citat de Realitatea PLUS, următoarele clasate până la locul zece sunt:

– UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca – 15 puncte, locul 4 respectiv Universitatea „Transilvania” din Brașov, același loc 4 și tot 15 puncte;

– Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – 14 puncte, locul 5;

– Universitatea de Vest din Timișoara – 11 puncte, locul 6,

– Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – 10 puncte, locul 7,

– Academia de Studii Economice din București – 9 puncte, locul 8,

– Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași – 8 puncte, locul 9

– Universitatea Politehnica Timișoara – 7 puncte, locul 10.

Până acum doi ani, metaratingul universitar a fost elaborat independent, sub egida Asociației Ad Astra a Cercetătorilor Români. El a fost publicat inițial sub egida Ministerului Educației, în 2016, dar continuat de Ad Astra.

Angel Tîlvăr (MApN) confirmă că procentul din PIB pentru Apărare nu va fi redus în 2024

În 2022, Ministerul Educației și-a făcut propriu metarating, pentru ca la ediția din 2023 să participe experți din mai multe universități, care s-au bazat pe următoarele metaratinguri internaționale: Academic Ranking of World Universities/ARWU (educație și cercetare); Center for World University Rankings/CWUR (educație și cercetare);  Leiden Ranking/CWTS (cercetare); Performance Ranking of Scientific Papers of World Universities/NTU (cercetare); QS – Top Universities Ranking/QS (educație și cercetare); Scimago Institutions Ranking/Scimago (dominant cercetare); Times Higher Education – World University Rankings/THE – Times (educație și cercetare); University Ranking by Academic Performance/URAP (cercetare) și Best Global Universities Rankings/U.S. News (cercetare).

Pentru ultimul ranking, US News, a fost folosită ediția 2022-2023, ultima disponibilă, mai notează Realitatea PLUS. 

 

Citeste si ...