Sectorul 2 derulează o amplă campanie de conștientizare sub mesajul „Sectorul 2 spune NU violenței domestice”, în cadrul inițiativei internaționale 16 Zile de Activism împotriva Violenței asupra Femeilor.
Acțiunea este organizată în parteneriat cu D.G.A.S.P.C. Sector 2 și Asociația ANAIS.
Mesajele campaniei sunt afișate în stațiile de metrou, stațiile STB, pe panouri outdoor, în instituții publice și pe platformele online.
Primarul Sectorului 2, Rareș Hopincă, subliniază că violența împotriva femeilor este o responsabilitate colectivă, nu o problemă privată.
Unde pot cere ajutor victimele
Femeile afectate de violență domestică pot apela la:
- D.G.A.S.P.C Sector 2 – 0770.800.323 / 031.405.07.85 | combatere.violenta@social2.ro | social2.ro
- Ambulanța Socială – 021.9862 (24/7)
- HELPLINE ANES – 0800.500.333 (24/7)
- Asociația ANAIS – 0736.380.879 | contact@asociatia-anais.ro | asociatia-anais.ro
Dimensiunea tragediei: zeci de femei ucise în 2025
Conform unui raport Snoop.ro, 48 de femei au fost ucise în România de la începutul anului. La fiecare trei zile, un bărbat a încercat să omoare o femeie, iar agresiunea a ajuns în atenția autorităților.
Buletin de București amintește că femicidul este rezultatul unui lanț de abuzuri.
Legea pentru recunoașterea femicidului în România
Codul Penal nu include termenul „femicid”, însă proiectul de lege propune incriminarea sa explicită, pedepse mai mari pentru agresori, obligativitatea colectării datelor și declanșarea acțiunii penale din oficiu în toate cazurile de violență domestică.
Senatoarea Victoria Stoiciu a explicat pentru Buletin de București că femicidul este de regulă finalul unui șir lung de abuzuri.
