Primele ore de cod roșu au adus deja probleme serioase în București și Ilfov. Conform ISU București-Ilfov, în perioada 7 octombrie, ora 10:00 – 8 octombrie, ora 05:45, s-au înregistrat 38 de intervenții.
În Capitală, pompierii au gestionat 25 de incidente, dintre care 18 copaci căzuți, care au avariat 17 autoturisme. În județul Ilfov, au fost raportate 13 intervenții, majoritatea provocate de acumulări de apă (8 cazuri).
Un incident grav s-a produs pe strada Trestiana din Sectorul 4, unde un copac s-a prăbușit peste o mașină aflată în mers.
Cele două persoane din autoturism au fost asistate de un echipaj SMURD, dar au refuzat transportul la spital, potrivit Buletin de București.
Copaci căzuți și cabluri rupte
Situația s-a agravat în cursul dimineții. La ora 08:20, ISU a intervenit pe strada Mihail Sebastian pentru un copac căzut peste două autoturisme, iar alte cazuri similare au fost raportate pe strada Gorunului și pe Bulevardul Aviatorilor.
În Cornetu, pe strada Aeroportului, cablurile rupte de vânt au căzut pe carosabil, punând în pericol circulația.
Totodată, un copac prăbușit pe DN1, în localitatea Otopeni, a blocat sensul de mers către Ploiești, necesitând intervenția echipajelor ISU pentru degajarea drumului.
ISU confirmă amploarea fenomenului
În intervalul orar 10:00–22:30, pompierii au intervenit la 24 de cazuri în București și Ilfov.
Capitala a înregistrat 18 incidente, dintre care 14 copaci căzuți, trei elemente de construcție desprinse și o acumulare de apă. În total, au fost afectate 11 autoturisme.
În Ilfov, au fost raportate 6 intervenții — un copac căzut, două elemente de construcție desprinse și trei acumulări de apă, cu un autoturism avariat.
Ulterior, IGSU a anunțat că, la ora 4:00, pompierii acționau încă la Otopeni pentru îndepărtarea copacului căzut pe DN1.
Școlile din Capitală și județele din sud-est, închise miercuri
În urma ședinței Comitetului pentru Situații de Urgență București, s-a decis suspendarea cursurilor școlare pentru data de 8 octombrie în București, Ilfov, Constanța, Ialomița, Călărași și Giurgiu.
Măsura a fost luată la propunerea Inspectoratului Școlar al Municipiului București, după ce ANM a emis avertizarea de cod roșu valabilă din 7 octombrie, ora 21:00, până pe 8 octombrie, ora 15:00. Cantitățile de apă estimate au ajuns până la 140 de litri pe metru pătrat.
Măsuri preventive înainte de furtună
Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, a declarat că autoritățile au luat o serie de măsuri preventive înaintea declanșării furtunii: deblocarea gurilor de canal din zonele cu risc ridicat, precum Pasajul Unirii, și golirea parțială a barajului de la Lacul Morii, pentru a evita revărsările.
De asemenea, au fost monitorizate debitele râului Dâmbovița și nivelurile de acumulare pentru a preveni eventuale viituri.
Sursa: Buletin de București
