Parcarea de tip Park&Ride din zona Petricani, gândită ca un nod intermodal pentru navetiștii care vin din Ilfov, rămâne la stadiul de intenție, deși ideea există încă din anul 2000.
Proiectul a fost inclus inițial în Planul Urbanistic General (PUG), document care prevedea amenajarea unor parcări de transfer la intrările în Capitală, pentru a reduce traficul către centru.
De atunci, inițiativa a fost reluată în mai multe campanii electorale, însă fără să ajungă la faza de execuție.
Potrivit informațiilor publicate de Buletin de București, proiectul a fost readus în discuție în 2020 de fostul primar al Sectorului 2, Radu Mihaiu, iar ulterior a fost reanunțat de actualul edil, Rareș Hopincă, în campania pentru alegerile locale din mai 2024.
Promisiuni electorale pentru două parcări: Petricani și Colentina
În campania din 2024, Rareș Hopincă a prezentat construirea a două parcări ample de tip Park&Ride, în zonele Petricani și Colentina, drept una dintre soluțiile pentru creșterea numărului de locuri de parcare din Sectorul 2.
Într-un clip de promovare, candidatul PSD afirma că aceste parcări vor prelua traficul de navetă și vor permite șoferilor care vin din Ilfov să își lase mașinile la intrarea în oraș și să continue deplasarea cu transportul public – tramvai, autobuz sau metrou.
La aproape doi ani de la aceste promisiuni, proiectele nu au depășit faza documentațiilor preliminare.
Primăria: parcarea din Petricani depinde de extinderea Magistralei M2
Întrebată despre stadiul investițiilor, Primăria Sectorului 2 a transmis pentru Buletin de București că parcarea din zona Petricani este strâns legată de extinderea Magistralei 2 de metrou.
Instituția a anunțat că a preluat investiția de la Ministerul Transporturilor – Metrorex și că a depus cererea de finanțare pentru realizarea Studiului de Fezabilitate. Documentația urmează să stabilească inclusiv amplasamentul exact al parcării.
Extinderea vizează prelungirea Magistrala M2 în zona Pipera–Petricani, pe o distanță de aproximativ 1,6 kilometri, cu două stații noi și conexiune la viitoarea gară Petricani, unde ar urma să existe legătură cu magistrala feroviară M800 București–Constanța.
În ceea ce privește parcarea din Colentina, autoritățile analizează trei variante de amplasament, două dintre ele presupunând exproprieri.
Proiecte vechi: metrou, pasaj și parcare, blocate de lipsa coordonării
Extinderea metroului până la bariera Petricani este discutată de aproximativ 15 ani, iar pasajul rutier peste calea ferată București–Constanța este la rândul său un proiect conceput încă din 2004. Podul suspendat peste linia ferată ar urma să înlocuiască actuala barieră, unde au avut loc numeroase accidente, însă lucrările sunt programate să înceapă abia anul viitor.
Conceptul de parcare Park&Ride la Petricani a fost detaliat ulterior în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) 2016–2030. Documentul identifica lipsa facilităților de transfer la intrările în Capitală drept una dintre marile vulnerabilități ale orașului și propunea dezvoltarea unei rețele de parcări de tip inelar, la limita cu județul Ilfov.
Coridorul DN1 / DJ 200B, care deservește zona Pipera–Petricani, este menționat drept unul dintre cele mai aglomerate puncte de acces în București, în contextul dezvoltării accelerate a zonei de birouri din nordul orașului și al descărcării traficului din Autostrada A3.
În 2023, fostul primar Radu Mihaiu declara că implementarea simultană a parcării, pasajului și extinderii metroului necesită un acord politic între mai multe administrații: Primăria Sectorului 2, Primăria Capitalei, Primăria Voluntari și Consiliul Județean Ilfov. Potrivit acestuia, discuțiile au existat, însă nu s-a ajuns la o înțelegere comună care să permită demararea efectivă a proiectelor.
La 25 de ani de la prima menționare în PUG, parcarea de tip Park&Ride de la Petricani rămâne un exemplu de proiect strategic repetat în campanii electorale, dar amânat în practică.
