Un accident rutier s-a produs astăzi la intersecția Căii Dudești cu Bulevardul Burebista din Capitală, implicând o autospecială de poliție și un autoturism.
Potrivit observatornews, mașina de poliție, aparținând Serviciului Independent de Reținere și Arestare Preventivă, avea sistemele de avertizare luminoase și sonore în funcțiune și transporta două persoane reținute.
În urma impactului nu au fost raportate victime, doar pagube materiale. Șoferii au fost testați cu alcooltestul, rezultatele fiind negative.
Brigada Rutieră investighează cauzele accidentului.

foto: Observator
