Un drum utilizat zilnic de șoferi pentru a ajunge mai rapid într-un cartier rezidențial din nordul Capitalei a fost realizat ilegal, potrivit concluziilor unui control al Ministerului Mediului.
Este vorba despre un tronson de aproape 700 de metri din Pădurea Băneasa, pentru care nu ar fi existat aprobările necesare.
Autoritățile solicită acum închiderea porțiunii respective și readucerea terenului la starea inițială, prin reîmpădurire. În zonă locuiesc peste 6.000 de persoane, iar o eventuală închidere a drumului ar afecta semnificativ traficul din cartier.
Ce au arătat verificările Corpului de control
Controlul efectuat la Direcția Silvică Ilfov a vizat contractul care permitea accesul auto pe drumul forestier din Pădurea Băneasa. Potrivit Ministerului Mediului, inspectorii au constatat că, în documente, lungimea drumului a fost extinsă cu aproximativ 720 de metri, între două borne silvice.
Pentru construirea sau prelungirea unui drum într-o pădure sunt necesare proiecte tehnice, avize și aprobări speciale. În acest caz, Corpul de control susține că aceste documente nu au existat. În plus, ar fi fost realizate lucrări de reparații și întreținere, pentru care s-au făcut plăți, ceea ce ar indica și existența unui prejudiciu.
Ministerul Mediului cere desființarea tronsonului realizat fără bază legală, recuperarea sumelor achitate nelegal și anularea contractului care permitea accesul auto.
Romsilva: Drumul există din 1974
În replică, Romsilva susține că drumul nu este ilegal și că nu a fost construit recent. Reprezentanții instituției afirmă că acesta există încă din 1974, iar în 2020 ar fi fost corectată doar o eroare din documentațiile cartografice.
Reprezentanții ansamblului rezidențial din apropiere au transmis, la rândul lor, că nu sunt parte în contractul privind accesul pe drum și că lucrează la soluții alternative de mobilitate.
Președintele Federației Greenfield Băneasa, Cătălin Diaconescu, susține că închiderea drumului ar avea un impact negativ asupra mediului, din cauza timpilor mai mari petrecuți în trafic. „Dacă luăm în calcul o oră de stat în coloană, noxele sunt de șapte ori mai mari decât o tranzitare de 10 minute prin pădure”, a declarat acesta.
Organizațiile de mediu cer respectarea legii
Organizațiile de mediu au o poziție fermă și solicită închiderea drumului. Reprezentanții Platformei pentru adaptare climatică susțin că folosirea acestuia creează un impact negativ asupra mediului și că trebuie respectată legislația în vigoare.
Ministerul Mediului propune desființarea lucrărilor neconforme, reîmpădurirea zonei și recuperarea prejudiciului constatat. Dacă măsurile vor fi puse în aplicare, șoferii nu vor mai putea traversa Pădurea Băneasa pe acest traseu, iar accesul auto va fi restricționat definitiv.
