Primăria Sectorului 6 a construit două parcări pentru biciclete fără autorizație de construire, prin intermediul Administrației Comerciale Sector 6, instituție aflată în subordinea sa.
Concluzia apare într-un raport al Curtea de Conturi a României, publicat la începutul acestui an, și este prezentată într-o investigație exclusivă Buletin de București, de unde sunt preluate informațiile.
Cele două parcări sunt amplasate pe Bulevardul Timișoara nr. 31 și pe Calea Crângași nr. 58 și au fost realizate în baza unui acord-cadru atribuit prin procedură simplificată în iulie 2024.
Recepționate în decembrie 2024, dar fără autorizație de construire
Potrivit raportului Curții de Conturi, Administrația Comercială Sector 6 a obținut autorizații de construire doar pentru 8 din cele 10 parcări de biciclete prevăzute în contract. Pentru cele două amplasamente menționate, deși existau certificate de urbanism, autorizațiile de construire nu au fost emise în termenul legal.
Cu toate acestea, lucrările au fost executate și recepționate în luna decembrie 2024, contrar legislației în vigoare, care impune obținerea autorizației înainte de începerea oricărei construcții. Inspectorii Curții de Conturi avertizează că aceste parcări se află în risc de desființare dacă nu vor fi aduse în legalitate.
Recomandarea Curții de Conturi: intrare în legalitate sau demolare
În documentul consultat de reporterii Buletin de București se precizează că Primăria Sectorului 6 trebuie să continue demersurile pentru obținerea autorizațiilor de construire. În cazul în care acest lucru nu este posibil, autoritățile sunt obligate să desființeze cele două parcări și să înceapă procedurile de recuperare a fondurilor publice cheltuite.
Contracte de milioane de lei cu o firmă clujeană
Cele 10 parcări pentru biciclete au fost construite de compania Sky Park Systems SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, în urma unui acord-cadru de aproximativ 1,5 milioane de lei. Firma este patronată de Doru Mugurel Stoica, fost consilier local PNL în Cluj-Napoca.
Datele analizate de Buletin de București arată că, în ultimii cinci ani, Sky Park Systems a încasat peste 4 milioane de lei de la instituții subordonate Primăriei Sectorului 6 și peste 4,5 milioane de lei de la Primăria Cluj-Napoca și instituții din subordinea acesteia. Veniturile companiei au crescut de peste zece ori între 2020 și 2024.
Ciprian Ciucu: „Am aflat post-factum. Situația a fost rezolvată”
Contactat de Buletin de București, fostul primar al Sectorului 6 și actual primar general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că a aflat ulterior despre lipsa autorizațiilor și că responsabilitatea aparținea conducerii Administrației Comerciale.
„Am aflat post-factum de situație și m-am asigurat ca cele două parcări să intre în legalitate. Parcările au autorizație de construcție acum”, a susținut Ciucu. Acesta a respins orice legătură politică în atribuirea contractului și a catalogat drept „jignitoare” orice sugestie privind favorizarea firmei pe criterii politice.
Comunicare publică, deși lucrările erau ilegale
Cu o lună înainte de recepția finală a lucrărilor, Primăria Sectorului 6 anunța public, pe Facebook, că cele 10 parcări pentru biciclete sunt „în amenajare”, incluzând și cele două realizate fără autorizație de construire.
Raportul Curții de Conturi contrazice însă această comunicare oficială și confirmă încălcarea legislației în cazul celor două amplasamente.
Sursa și alte informații: Buletin de București
