
Coliziunea, care a avut loc în jurul orei 7:50, a avut loc într-o gară de la periferia Barcelonei.
Presa locală a informat că două trenuri care circulau în aceeași direcția au intrat în coliziune, în timp ce una din garnituri se afla oprită în stație.
Nu se știe încă exact cum s-a produs accidentul, iar oficialii nu au oferit, deocamdată, informații oficiale în acest sens.
Serviciile de urgență au anunțat, pe Twitter, că accidentul feroviar a avut loc în gara Montcada i Reixac – Manresa, situată la 12 km de centrul orașului.
Potrivit oficialilor spanioli, 155 de pasageri au fost „răniți ușor”, iar trei oameni au fost transferați la spital.
Traficul feroviar a fost oprit, pentru scurt timp, pe câteva magistrale, din cauza accidentului, a informat serviciul feroviar național Renfe.
