Ce măsuri a luat spitalul Floreasca
Medicul Bogdan Opriță a declarat pentru un post TV că spitalul nu este o închisoare iar astfel de incidente se pot întâmpla dacă persoanele rău intenționate se recomandă ca fiind aparținători ai pacienților.
„Spitalul nu putem să îl privim ca o unitate militară sau ca pe o închisoare şi există întotdeuna această balanţă între nevoia de a permite accesul în spital rudelor, aparţinătorilor care vin să îi vadă pe cei dragi şi partea aceasta de restricţionare.
În spital sunt anumite zone care nu sunt publice, dar, dacă cineva intră pe o cale obişnuită în spital, poate chiar pe la UPU sau pe la Ambulator, pretextând că are ceva sau spunând că are ceva, poate ajunge la o astfel de zonă. Farmacia spitalului era corect securizată, are un sistem de alarmă, deci şi dacă intra prin efracţie să ia ceva, alarma s-ar fi declanşat.
Deci din acest punct de vedere procedurile au fost respectate. Pentru depozitele de medicamente şi pentru depozitele de materiale sanitare Poliţia ne face nişte recomandări”, a declarat medicul Bogdan Opriţa la un post TV, conform realitatea.net.
„La nivelul spitalului s-au revizuit procedurile privind accesul în zonele restricţionate, s-a trecut mai departe, ca să fie respectate barierele astea fizice, cartele de acces, poduri de acces şi de asemenea firma de pază a fost notificată pentru a-şi lua propriile măsuri pentru că este posibil ca în anumite zone să fi intrat datorită absenţei temporare a unor agenţi de pază”, a mai spus Bogdan Opriţa.
A vrut dealerul să arate că este cu un pas în față?
Maru, dealerul lui Vlad Pascu, pare că se aștepta să ajungă după gratii, spunând asta chiar și în filmulețul pe care l-a făcut în spital. Tânărul le-a comunicat prietenilor săi din mediul virtual că va ajunge la „puscărie”, iar acțiunile lui de pe ultima sută de metri, înainte de arestare, par menite să demonstreze că deja știa ce i se pregătea, motiv pentru care trata autoritățile cu aroganță, neîncercând să-și mascheze fapta nicio secundă.
Dealerul, deși susține că a intrat să fure medicamente, pare că nu a dorit să își ascunde fapta, ba mai mult a dorit ca toata lumea să îi știe isprava.
Acesta, pentru a se asigura că se va afla ceea ce a facut, a postat filmulețul în care își declara intențiile de furt în timp ce se plimba nestingherit prin spital, ba chiar și-a scris și numele pe un coș de gunoi, obicei pe care se pare că îl are de mult timp, numele de ”maru” fiind inscripționat cu graffiti în mai multe locuri din București.
Întâmplător sau nu, un astfel de loc „marcat” de acest MARU este destul de aproape de Spitalul Floreasca. Simple coincidențe sau tupeu de infractor bazat pe faptul că este mai presus de lege și de oamenii legii, în fața cărora este mereu cu cel puțin în pas înainte.