google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Sebastian Burduja speră ca românii să nu tremure de frig, dar nici de frica facturilor. Ce iarnă ne așteaptă

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, speră ca românii să nu tremure de frig, dar nici de frica facturilor. Ce iarnă ne așteaptă rămâne de văzut că plățile către furnizori nu s-au făcut mereu la timp, ba dimpotrivă. 
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, speră ca iarna ce urmează să nu dea bătăi de cap românilor, nici în ceea ce privește frigul din case, dar nici în privința facturilor.

”Îmi doresc ca iarna asta românii să nu tremure nici de frig, nici de frica facturilor. E important, pentru că România are o schemă de compensare-plafonare care înseamnă că, practic, susţinem diferenţa dintre preţul pe factură al fiecărui român sau al unor companii româneşti, că sunt şi clienţi non-casnici, şi preţul din piaţă, sau preţul la care un furnizor cumpără energia electrică sau cumpără gazele. Toate aceste sume până acum însumează undeva la 23 de miliarde de lei”, a declarat Sebastian Burduja, duminică seară, la un post TV.

Sebastian Burduja: „…tot sistemul se gripează”

”Dacă vi se pare mult, vă pot spune că anul trecut din sectorul energetic românesc la bugetul de stat s-au încasat peste 40 de miliarde de lei, deci schema se susţine. Problema este că, din păcate, statul român n-a plătit întotdeauna la timp furnizorii, de fapt, pe lege ar trebui să plătească 40% în avans din aceste sume, nu s-a întâmplat asta până acum, şi am reuşit de fiecare dată, şi pe mandatul meu, am dat inclusiv o ordonanţă de urgenţă, să deblocăm nişte sume şi să mai plătim furnizorii.

E important să plătim furnizorii pentru că dacă ei nu au acces la aceste sume trebuie să meargă spre credite, spre instituţiile bancare, au costuri cu dobânzile, la rândul lor furnizorii trebuie să plătească transportatorii,  şi bineînţeles energia electrică şi gazele. Dacă nu au bani, tot sistemul se gripează”, a mai declarat Burduja.

Ministrul Energiei a subliniat că 5 milioane de gospodării au plătit 35 de lei la factura la curent.

”Din vârful crizei energetice, până azi, 5 milioane de gospodării în ţara asta au plătit factura la curent 35 de lei. Cred că este printre cele mai scăzute facturi din Europa (…). Având în vedere preţurile plafonate, avem al patrulea cel mai mic preţ la gaze din Europa şi undeva pe locul 16 suntem la energie electrică. Schema a funcţionat, românii au plătit un preţ rezonabil”, a adăugat Sebastian Burduja, citat de Realitatea PLUS.

Citeste si ...