google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Diana Șoșoacă: „Am cerut abrogarea legii pentru ca Petrom să intre în proprietatea statului”

„Am cerut abrogarea legii pentru ca Petrom să intre în proprietatea statului. Nu s-a întâmplat nimic. Vorbesc cu ceilalți colegi și le spun să introducă plx 236/2022 în ședință, mi se spune că „am uitat”, că „e complicat”… E complicat să nu faci ce trebuie în Parlamentul României?”, a spus Diana Șoșoacă, la Realitatea PLUS.

Anca Alexandrescu a reamintit de campania pe care Realitatea PLUS o are în acest sens, demers care va merge mai departe.

Realitatea PLUS a început o campanie prin care dorește recuperarea companiei petroliere Petrom, naționalizarea companiei. De-a lungul anilor, s-a vorbit despre corupție, despre felul în care a fost dată pe bani puțini austriecilor de la OMV. Dorim să îndreptăm lucrurile, iar asta se poate realiza printr-un referendum. Realitatea PLUS va începe demersurile pentru obținerea de semnături, astfel încât să forțăm autoritățile să declanseze o astfel de procedura prin care să recuperăm compania, sa recuperăm profiturile pe care le-a obținut compania de la înstrăinare și până acum, precum și despăgubiri.

Realitatea PLUS a inițiat o petiție privind naționalizarea. Am creat și un mail, vrempetrominapoi@realitatea.net, unde oamenii pot să ne scrie de ce susțin demersul nostru”, a precizat Alexandra Păcuraru, realizatoarea emisiunii ”România Suverană”.

Românii pot semna pe petitieonline.com/vrem_petrom_inapoi.

Citeste si ...