Contestațiile depuse împotriva candidaturii lui Nicușor Dan și Călin Georgescu au fost respinse de Curtea Constituțională a României (CCR).
Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, a fost subiectul unei contestaţii depuse de juristul Adrian Cristian Secu.
Acesta susţinea că Nicuşor Dan ar fi încălcat legea în funcţia de primar, invocând refuzul repetat de a elibera autorizaţii de construire fără drept şi acuzaţii de conflict de interese legate de mărirea ilegală a salariului său.
Nicușor Dan poate apărea pe buletinele de vot
În plus, contestația sublinia faptul că Nicușor Dan ar fi avut accente „dictatoriale” în modul în care a gestionat administrația și că ar fi făcut afirmații nejustificate în legătură cu responsabilii din domeniul funcționarilor publici.
Cu toate acestea, CCR a respins toate contestațiile, iar candidatul va putea apărea pe buletinul de vot la alegerile din mai.
Călin Georgescu, exclus din competiție
În ceea ce-l privește pe Călin Georgescu, Curtea Constituțională a confirmat decizia BEC de a respinge candidatura acestuia. Georgescu și susținătorii săi au făcut recurs, dar acesta a fost respins.
Reacțiile nu au întârziat să apară, iar George Simon, un susținător al acestuia, a postat pe rețelele sociale un mesaj vehement, acuzând decizia și exprimându-și nemulțumirea.
Astfel, în urma deciziilor luate de CCR, Nicușor Dan rămâne în competiție pentru funcția de președinte, iar Călin Georgescu nu va putea candida.
