
Ba mai mult, după ce au fost reținuți, fratii Tate au fost vizitați după gratii de un misterios diplomat străin, în timp ce miile de românce abuzate sunt nebăgate în seamă de autorități și lăsate la mâna agresorilor.
Realizatoarea România Suverană – Alexandra Pacuraru a făcut o paralelă între cazul Schengen, în care românii au fost umiliți, și cazul fraților Tate, unde autoritățile statului nu au făcut nimic ani întregi.
„Pe de o parte, românii care sunt „violați” de austrieci cu sprijinul autorităților. Vreau să fac această paralelă, că nimeni nu reacționează în cazul acestor femei abuzate.
Românii primesc umilință, abuz, bătaie de joc. Mi-ar plăcea ca autoritățile să facă acestă paralelă și să ia atitudine în cazul violatorilor”, a spus Alexandra Păcuraru, vineri, la Realitatea PLUS.
ACUZAȚII DE VIOL PENTRU FRAȚII TATE
„Inculpatul Andrew Tate i-a spus „Du-te-n cameră.”, deoarece de față erau și K. și inculpatul Tate Tristan. Ulterior, inculpatul Andrew Tate a urmat-o și i-a zis că mai întâi o va viola și apoi vor discuta. Astfel, inculpatul Andrew Tate i-a spus persoanei vătămate să își dea hainele jos, să își păstreze pantofii, apoi a lovit-o peste față. Potrivit declarației persoanei vătămate U. A. , aceasta nu putea să îl respingă, deoarece acesta, în timpul actului sexual, o strângea de cap și îi spunea că nu mai vrea să vadă mesaje negative din partea persoanei vătămate și că aceasta are noroc că nu a încuiat-o într-o casă.(..) Când inculpatul Andrew Tate exercita actele de violență, ea plângea și era speriată deoarece l-a crezut pe acesta în stare de orice”.
EXPERTIZA PSIHOLOGICĂ, CERUTĂ DE PROCURORI ÎN ANCHETĂ
Psihologul clinician care a evaluat persoana vătămată a arătat că nevoile victimei au fost întâi evaluate și creată speranța îndeplinirii lor, după ce a fost stabilită încrederea și prezentate oportunitățile unei vieți de nerefuzat. Izolarea relatată de A. a permis lipsirea de putere asupra propriei vieți și câștigarea controlului persoanelor care decideau ce urmează să se întâmple. Totodată, în evaluarea A. U., a putut identifica că aceasta a trăit elemente de presiune psihologică. (…) au avut urmări importante și ireversibile asupra realității psihice a acesteia, care prezintă încărcătura psiho-somatică specifică Sindromului de Stres Acut.
