Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut în Antiohia Siriei, din părinți necredincioși, care țineau de credința cea elinească, însă slăviți și bogați. Tatăl lui era voievod și se numea Secund, iar mama sa, Antuza.
A fost dat de părinții săi la învățătura înțelepciunii elinești, dar înțelege că adevărata lui chemare nu e acolo, mai târziu printr-o minune primind Sfântul Botez.
După primirea Sfântului Botez, voievodul Secund, tatăl Sfântului Ioan moare, iar Antuza, mama Sfântului Ioan, a rămas văduvă de tânără.
Tinerețea Sfântului
Dacă aruncăm o privire în dex, cuvântul „sfânt” înfăţişează o persoană care duce o viaţă curată şi cucernică. Dar oare atât ne trebuie ca să putem deveni sfinţi? Oare ce au făcut Sfinţii Bisericii pe care-i prăznuim zilnic, de au primit această chemare şi totodată numire?
„Ioan Gură de Aur a luat hotărârea să se facă sfânt
încă din adolescenţă, cand era încă pe băncile şcolii.
Alţi tineri hotărăsc să se facă generali, sportivi, campioni, exploratori.
Ioan Gură de Aur a hotărât să se facă sfânt.
Toata viaţa sa n-a avut alt ideal… „ relatează Virgil Gheorghiu în cartea lui intitulată Atletul lui Hristos.
Viața Sfantului Ioan Gură de Aur se schimbă după momentul primirii tainei Sfântului Botez , adus de mama sa Antuza la episcopul Meletie cel Mare, care l-a încredinţat apoi lui Diodor, fiind elev. Cât timp a fost elev al lui Diodor, Ioan şi-a precizat planurile sale de viitor, stabilindu-şi ţelul în viaţă, exemplul de urmat, precum şi calea pe care trebuia să păşească: a ales să devină sfânt, având ca exemplu pe Sfântul Apostol Pavel şi urmând calea călugăriei.
A hotărât aşadar ca împreună cu cel mai bun prieten al său, Vasile, să părăsească tumultul acestei lumi şi să ia calea pusniciei. Şi toate acestea s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost oprit de lacrimile maicii sale, care l-a implorat să nu o părăsească şi să aştepte plecarea ei din lumea aceasta. Sfântul Ioan, înduplecat de lacrimile mamei sale, renunţă la plecarea în pustie, dar aduce pustiul în camera sa; a trăit în casa sa natală ca într-un deşert. „A aruncat patul din odaia sa. A aruncat mobilele. A renunţat să fie servit de servitorii mamei sale. Îşi pregătea singur tot ceea ce avea nevoie asemenea pusnicilor din inima deşertului. Şi-a redus somnul cât mai mult posibil. Gură de Aur nu mai vedea pe nimeni. Nu ieşea şi nu primea. Îşi pregătea hrana – legume fierte – o dată pe zi. Timpul îi era consacrat studiului şi rugăciunii. A căutat – aşa cum fac pusnicii deşertului – să-şi stăpânească patimile şi instinctele. A trăit într-o singurătate absolută, reamintește scriitorul Virgil Gherghiu.
Viața după moartea mamei sale Antuza. Retragerea din pustie. Inceputul preoției
După ce începe să vorbească oamenilor despre Dumnezeu și Sfanta Scriptură , antiohienii au vrut să-l scoată din chilia sa pe Gură de Aur şi să-l facă episcop. Ioan aduce nenumărate argumente prin care arată că vrednicia de episcop este nepotrivită cu tinereţea sa şi în anul 375, când mama sa nu mai era în această lume, se retrage într-o mănăstire, renuntând la toate lucrurile adunate de părinţii săi, renuntând la trup şi la sânge, la toate legăturile cu lumea. După patru ani de viaţă de mănăstire, Gură de Aur caută mai departe desăvârşirea şi se retrage, singur, într-o peşteră.
După acesastă perioadă aspră în peştera întunecoasă, Gură de Aur se reîntoarce în Antiohia, fiind aproape paralizat de picioare şi cu o sănătate precară. Deşertul, asceza, peştera întunecoasă şi cei şase ani de mortificări n-au fost decât o etapă sublimă pe calea spre sfinţenie. Motivul principal al întoarcerii din peşteră trebuie să fi fost zelul apostolic al Sfântului Apostol Pavel, a cărui activitate misionară voia să o imite si Gură de Aur. Angajat pe această cale, în 381 Sfântul Ioan este hirotonit diacon, apoi în 386, preot, de episcopul Flavian, succesorul lui Meletie.
În ziua în care Sfântul Ioan a fost hirotonit preot, toată Antiohia a venit la biserică. Trupul lui era mic şi slab şi, îmbrăcat cu singurul veşmânt pe care îl avea, nu cântărea mai mult de patruzeci de kilograme. A urcat în amvon emoţionat şi în predica sa a declarat: „Deschizând pentru prima dată gura într-o biserică, mi-am propus să-i dedic lui Dumnezeu pârga cuvântului meu”, arătând prin aceasta că de acum cuvântul va fi arma pe care o va folosi în lupta sa, aceea de a aduce pe oameni lui Dumnezeu.
Episcop al Constantinopolului
Pe 26 februarie 398 Sfântul Ioan Gură de Aur a fost hirotonit episcop al Constantinopolului. Intrat în palatul episcopal, Sfântul Ioan a făcut câteva schimbări: „a poruncit să fie vândute toate vasele de argint, iar rezultatul vânzării să fie dat săracilor. Apoi a vândut covoarele şi cu aceşti bani a construit un spital pentru săraci. Gură de Aur a vândut apoi canapelele, băile de marmură şi candelabrele. Cu argintul din această vânzare a ridicat un azil pentru săracii din Constantinopol. A vândut oglinzile, tablourile, coloanele. A vândut totul şi a lăsat pereţii goi. A vândut patul de mătase, de catifea şi de lemn rar în care dormise predecesorul său Nectarie. A pus să i se aducă un pat de scânduri şi o cuvertură. Un sfânt nu doarme în puf. N-avea nevoie de podoabe pe pereţi. Avea în camera sa doar icoana Sfântului Pavel deasupra mesei de lucru.”
Viața simplă și plină de rugăciune atrage foarte mulți dușmani asupra lui. Invidia și răutatea oamenilor îl atacă pe Sfânt printre care și Împărăteasa Eudoxia care mai târziu încearcă să îl ucidă cu sânge rece.
Viața spre veșnicie
Sfantul Ioan Gură de Aur critică dezmățul și zarva produse în jurul unei statui de argint ce o înfățișa pe Eudoxia și care era aproape de catedrala în care el slujea. Din porunca Împarătesei Eudoxia, Sfantul Ioan a fost alungat din scaun si surghiunit la Cucuz, în Armenia. Adversarii săi intervin pe lângă Imparat și este trimis la Pityum, un orășel pe malul răsăritean al Marii Negre. El nu rezistă călătoriei și trece la cele veșnice pe 14 septembrie 407.
Este serbat de 3 ori pe an: în data de 13 noiembrie, data trecerii la cele veșnice, în data de 27 ianuarie când serbăm aducerea moaștelor sale la Constantinopol și pe data de 30 ianuarie în sărbătoarea numită Sfinții Trei Ierarhi.