În intervalul 23 – 30 martie 2026, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă, în aproape toată țara. Cele mai mari abateri termice se vor resimți în nord. Totuși, nu scăpăm de precipitații. Sunt așteptate ploi peste medie în sud, sud-vest, est și în zonele montane, în timp ce în […]
În noaptea de sâmbătă spre duminică, 29 martie 2026, România trece oficial la ora de vară. Ceasurile vor fi date înainte, astfel că ora 03:00 va deveni ora 04:00. Schimbarea este una standard, aplicată anual, însă are impact direct asupra circulației trenurilor aflate în mișcare la momentul respectiv. Ce se întâmplă cu trenurile în timpul […]
Primăria Sectorului 1 vrea să înființeze o companie proprie de salubritate, care să se ocupe de curățenia stradală și de deszăpezire. Decizia vine după ani întregi de dispute cu operatorul privat Romprest, care au afectat constant serviciile din sector. Chiar și în aceste condiții, autoritatea locală nu renunță complet la colaborarea cu firme private. Sistem […]
Un copil în vârstă de doar 5 ani și-a pierdut viața duminică, după ce a căzut de la etajul nouă al unui bloc din Sectorul 1 al Capitalei. Tragedia s-a petrecut în jurul orei 14, într-un complex rezidențial privat. Potrivit primelor informații, băiețelul ar fi căzut de la balconul apartamentului în care locuia, situat la […]
Creșterea accelerată a prețului la motorină începe să aibă efecte reale în economie, iar diferențele aparent mici – 10 lei, 10,5 lei sau 11,5 lei pe litru – pot schimba radical comportamentul firmelor și al consumatorilor. Potrivit analizei realizate de expertul în energie Dumitru Chisăliță, există trei scenarii distincte care arată cât de rapid poate […]
Ziua de luni vine cu o vreme predominant închisă în sudul țării, unde sunt așteptate ploi slabe, în timp ce în restul regiunilor apar și perioade însorite. Temperaturile cresc ușor în vest și nord-vest, unde pot ajunge până la 16 grade. Cele mai scăzute valori se vor înregistra în depresiunile din estul Transilvaniei, unde termometrele […]
Un incendiu a izbucnit joi dimineață la Spitalul de Psihiatrie „Eftimie Diamandescu” din Bălăceanca, mobilizând de urgență echipajele de intervenție. La sosirea pompierilor, în interiorul clădirii era vizibilă o degajare ușoară de fum, fără flacără deschisă, semn că focul nu se extinsese în mod periculos. Zeci de persoane evacuate preventiv Pentru siguranță, autoritățile au decis […]
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București–Ilfov (TPBI) a anunțat că, în zilele de joi și vineri, 19 și 20 martie, mai multe linii STB ar putea circula pe trasee modificate. Decizia va fi luată în funcție de situația din teren și va aparține Brigăzii Rutiere, în contextul organizării unor meciuri de fotbal pe […]
Un caz controversat privind legalitatea unor parcări din Sectorul 5 scoate la iveală lipsa de coerență în comunicarea instituțională. Totul a pornit de la sesizarea unui locuitor care a cerut explicații despre mai multe locuri de parcare amenajate pe străzi precum Antiaeriană, Mărgeanului, Buzoieni și Dumbrava Nouă. Într-un prim răspuns oficial, Poliția Rutieră a transmis […]
Prețurile carburanților au crescut din nou, iar motorina a trecut de pragul psihologic de 10 lei pe litru în unele stații din România. Majorările au fost aplicate peste noapte, cu aproximativ 15 bani/l pentru motorină și 10 bani/l pentru benzină. În prezent, în stațiile OMV din București, motorina premium a ajuns la peste 10 lei/l, […]
