google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

VREM PETROM ÎNAPOI | Cozmin Gușă: Este posibil, din punct de vedere legal, să se ajungă la naționalizarea Petrom

„În primul rând, este posibil, din punct de vedere legal, să se ajungă la naționalizarea Petromului, însă este un lucru pe care îl stdiez de peste 20 de ani. În al doilea rând, vreau să vă spun niște lucruri legate de istoria primatizării Petromului și felul în care, prim această primatizare către OMV, rânduri de guvernanți și politicieni au trădat România. În al treilea rând, o să vorbesc despre faptul că Alexandra Păcuraru are vechime mare în acest demers. Acum mai mult de 15 ani, ea făcea parte dintr-o echipă politică tânără, care încă de atunci am început demersuri publice și parlamentare pentru a reuși și nu am reușit, din păcate, să convingem autoritățile ca Petrom să fie relaționalizat și acel contract de privatizare fraudulos să poată să fie anulat”, a transmis Cozmin Gușă, la Realitatea PLUS.

Realitatea PLUS a început o campanie prin care dorim recuperarea companiei petroliere Petrom, naționalizarea companiei. De-a lungul anilor, s-a vorbit despre corupție, despre felul în care a fost dată pe bani puțini austriecilor de la OMV. Dorim să îndreptăm lucrurile, iar asta se poate realiza printr-un referendum. Realitatea PLUS va începe demersurile pentru obținerea de semnături, astfel încât să forțăm autoritățile să declanseze o astfel de procedura prin care să recuperăm compania, sa recuperăm profiturile pe care le-a obținut compania de la înstrăinare și până acum, precum și despăgubiri.

Campanie Realitatea PLUS: ”Vrem Petrom înapoi!” Alexandra Păcuraru: Vom strânge semnături pentru declanșarea unui referendum

Românii ne pot scrie la adresa de mail vrempetrominapoi@realitatea.net.

Românii pot semna pe petitieonline.com/vrem_petrom_inapoi.

Citeste si ...