google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Victimă a exploziei de la Crevedia, transferată în Germania la cererea lui Raed Arafat

Conform Ministerului Apărării, un pacient cu arsuri din Spitalul Bagdasar-Arseni a fost transferat marți cu o aeronavă militară la un spital din Germania. Transportul a fost efectuat la cererea șefului DSU, Raed Arafat.

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a autorizat o nouă misiune umanitară la 5 septembrie pentru transportarea unui pacient cu arsuri de la Spitalul Bagdasar-Arsenie din București la Spitalul Universitar din Lubeck, Germania, cu o aeronavă din Baza 90 Transport Aerian din Otopeni.

O aeronavă militară C-27 J Spartan, adaptată pentru misiuni medicale, a decolat dimineață din București spre Lubeck și urmează să se întoarcă în aceeași zi, potrivit Realitatea.net.

Misiunea a fost inițiată la cererea șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. Echipa medicală care îngrijește pacientul în timpul zborurilor este compusă din specialiști ai Spitalului Clinic de Urgență Floreasca din București, conform informațiilor furnizate de Ministerul Apărării.

Citeste si ...