google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Vecinul lui David Popovici face pe neștiutorul, după ce a fost amenințat cu ordinul de protecție: „Nu am nimic cu el. Tatăl lui s-a luat de mine”

Bărbatul de 70 de ani care locuieşte deasupra apartamentului lui David Popovici a declarat la ieşirea de la Tribunal că nici nu ştie ce maşină are Popovici, afirmând că totul a pornit de la o dispută avută cu tatăl campionului olimpic.

Declaraţiile vecinului lui David Popovici

„Nu am nimic cu el. Care e problema? Nu am nimic cu băiatul. Care maşină, domnule, nici nu ştiu ce maşină are. Tatăl lui s-a luat de mine. Am un căţel. Şi a zis să îl trimit la adăpost. Cum să-l trimit? Ce să mai vorbesc? Nu l-am ameninţat”, a spus vecinul lui Popovici.

De cealaltă parte, Popovici s-a simţit în pericol şi a dorit ca violenţa să nu devină una fizică. Asta a dus la emiterea unui ordin de protecţie împotriva vecinului.

„Da, mi s-a părut următorul pas natural pe care îl puteam face. Numai timpul ne va spune (n.r. – dacă se va linişti vecinul). Noi suntem de părere că nu şi pentru ca violenţa să nu escaladeze de la una verbală la una fizică, suntem aici”, a spus David Popovici, ia ieşirea de la Tribunal.

Citeste si ...