google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Tir al acuzațiilor între SUA și Moscova, în Consiliul de Securitate al ONU

Ţările occidentale continuă să promoveze conceptul de comportament responsabil şi de consolidare a controlului asupra circulaţiei armelor. Cu toate acestea, criza pe care ei înşişi au provocat-o în Ucraina a fost o demonstraţie clară a nesincerităţii declaraţiilor lor în ceea ce priveşte sprijinul pentru eforturile internaţionale de combatere a proliferării necontrolate a armelor”, a declarat ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, transmite EFE, citată de Agerpres.
Diplomatul, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia prin rotaţie a Consiliului de Securitate, a acuzat, de asemenea, Statele Unite şi “aliaţii lor” că fac presiuni asupra unor terţe ţări ca să încalce acordurile pe care le au cu Rusia “pentru a creşte aprovizionarea cu arme a Kievului”.

În replică, Statele Unite au acuzat Moscova că a programat această întâlnire “într-un efort abia disimulat de a prezenta Rusia drept un jucător responsabil în controlul armelor, încercând să ascundă realitatea, şi anume aceea că a lansat o invazie armată nejustificată asupra ţării vecine”.

SUA au insistat totodată că războiul din Ucraina “nu este o chestiune despre exportul de armament”, ci are legătură cu faptul că Ucraina a fost invadată şi are dreptul să se apere.

Citeste si ...