„Începe cel mai mare eveniment outdoor din Bucureşti, ”Străzi deschise, Bucureşti – Promenadă urbană” care transformă, din data de 6 aprilie şi până în 13 octombrie, arterele aglomerate ale Capitalei în spaţii pietonale temporare. În aceste zone se vor organiza diverse spectacole de teatru, concerte stradale, expoziţii, ateliere pentru copii şi activităţi sportive. Peste un milion de bucureşteni şi turişti au participat anul trecut la acest eveniment.
“Averea mea nu este fabuloasă. Sunt cel mai bun!” Edilul condamnat la închisoare, delir total în emisiunea “Culisele statului paralel”
El a mai spus că „în primul week-end, 6-7 aprilie 2024, Calea Victoriei devine pietonală, între orele 10.00 şi 22.00, pe segmentul de drum Piaţa Victoriei – intersecţia cu str. Gheorghe Manu, respectiv segmentul de drum Bulevardul Dacia – Splaiul Independenţei, fără afectarea intersecţiilor”.
În week-end-urile în care se desfăşoară evenimentul „Străzi deschise, Bucureşti – Promenadă urbană”, traficul rutier pe Calea Victoriei va fi reluat pe timpul nopţii până dimineaţa (sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23:00 până la ora 09:00, a mai precizat Dan.