Sechestrată într-un apartament din București. Cum a reușit să alerteze Poliția femeia ținută împotriva voinței ei într-un apartament din sectorul 5.
O femeie în vârstă de 45 de ani, ținută într-un apartament din Sectorul 5 al Capitalei împotriva voinței sale, a fost salvată de polițiști luni, 7 august, notează ziare.com.
Deși pare incredibil, femeia ar fi reușit să trimită un mesaj unei prietene pe o rețea socială. Aceasta i-a spus că este ținută cu forța și agresată și i-a trimis adresa apartamentului din Sectorul 5. Victima a avut noroc pentru că prietena sa a sunat imediat la 112.
”La data de 7 august 2023, poliţiștii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secția 24 Poliție au salvat o femeie, care era ținută într-un apartament, împotriva voinței sale.
Femeia prezenta urme de violență
În fapt, la data de 7 august 2023, Secția 24 Poliție a fost sesizată, de către o femeie, cu privire la faptul că, ar fi fost contactată de o prietenă, prin intermediul unei aplicații de mesagerie online, care i-ar fi spus că este lipsită de libertate și agresată la o adresă din Sectorul 5.
În urma activităților specifice, femeia, în vârstă de 45 de ani, a fost identificată într-un apartament, unde se afla împreună cu prietenul ei.
Întrucât aceasta prezenta urme de violență, a fost preluată de către un echipaj de prim ajutor și transportată la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.
De asemenea, bărbatul în cauză a fost condus la sediul subunității pentru audieri, urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
Cercetările sunt, continuate în cadrul unui dosar penal, de către Secția 24 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, în vederea stabilirii situației de fapt”, se arată în comunicatul Poliției Capitalei, transmis de ziare.com.
