google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Republica Moldova se pregătește să iasă din Comunitatea Statelor Independente, structură controlată de Rusia

Drapelul Republicii Moldova a lipsit de la summitul CSI, organizat la Sankt Petersburg. Niciun oficial de la Chișinău nu a participat la reuniune. Mai mult de atât, reprezentanții țării spun că prioritatea este acum aderarea la Uniunea Europeană și nicidecum apartenența la Comunitatea Statelor Independente.

„CSI-ul este un sistem sovietic. Ne menține în zona de influență a Rusiei, iar Rusia dorește să restabilească Uniunea Sovietică în forma sa istorică și are pretenții teritoriale, inclusiv asupra teritoriului nostru”, a precizat Anatol Țăranu, fost ambasador al Moldovei la Moscova.

Comunitatea Statelor Independente este o organizație creată de Rusia pentru a menține fostele state sovietice în sfera sa de influență. În Republica Moldova, acordul a fost semnat de primul președinte după obținerea independenței, fără consultarea prealabilă a Parlamentului.

La cel mai recent summit al organizației, președintele Vladimir Putin le-a oferit aliaților opt inele de aur. Gestul a ajuns imediat în atenția internauților, care au comparat cadoul cu celebrele inele ale lui Sauron din clasicul roman al lui Tolkien, “Stăpânul inelelor”. 

Citeste si ...