google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Primar PSD, condamnat la închisoare, alături de alți braconieri, în dosarul uciderii unui pădurar. Gestul INUMAN care i-a șocat pe judecători

Judecătoria Beiuş a pronunţat sentinţa în cumplitul caz al pădurarului bihorean Marius Laza, care a murit în primăvara anului 2021, după ce a fost împușcat în cap din greşeală de un consătean, la o partidă de braconaj desfășurată lângă Remetea. Instanţa l-a condamnat la detenţie atât pe cel care a tras glonţul “criminal”, cât şi pe ceilalţi “vânători”, între care şi primarul PSD al comunei Remetea, Adrian Ştefănică, potrivit e-Bihoreanul.

În total, 6 persoane au fost trimise în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş.

Cercetările care au urmat au arătat că braconierii au lăsat svictima să agonizeze aproape o oră, pentru a avea timp să ascundă urmele vânătorii interzise.

Lipsit de scrupule sau manipulat de restul participanţilor, inculpatul Sebastian Bologa a decis că viaţa victimei valorează mai puţin decât încercarea de a asigura sustragerea de la urmărire penală a celorlalţi participanţi (…) Apelul a fost efectuat abia în momentul în care inculpaţii au considerat că nu mai există urme ale infracţiunilor de braconaj”, au consemnat procurorii în rechizitoriu.

Victima a fost în cele dun urmă transportată cu un elicopter SMURD la spital, dar din cauza plăgilor grave de la nivelul capului s-a stins din viață după o zi.

Bărbatul care l-a împușcat pe pădurar şi-a asumat vina, dar a refuzat să dezvăluie numele celorlalţi braconieri, printre care și fostul edil.

Pe 30 septembrie, după 12 amânări, toţi cei 6 inculpaţi din dosar au fost condamnaţi la pedepse cu executare: principalul vinovat a primit 4 ani de detenţie, iar ceilalţi patru braconieri – câte 2 ani de închisoare cu executare. În cazul celui de-al cincilea inculpat, Adrian Călin Ștefănică, care a câștigat în iunie mandatul de primar al comunei Remetea, instanța de fond a dispus ca acesta să execute 2 ani și 4 luni de închisoare. Ştefănică a mai fost primar în perioada 2012-2020, când a fost obligat să se retragă din pricina procesului pierdut cu Agenţia Naţională de Integritate, soldat cu interdicția de a deţină o funcţie publică vreme de 3 ani..

Hotărârea Judecătoriei Beiuş poate fi atacată în termen de 10 zile de la comunicare. 

Citeste si ...