google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Patriarhul Daniel, după atacul armat din Cehia: Violenţa aducătoare de moarte este tot mai prezentă în societatea contemporană

“Vestea tragicului eveniment din după-amiaza zilei de joi, 21 decembrie 2023, produs la Universitatea Carolină din Praga, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 15 persoane, alte 25 persoane fiind rănite, ne-a îndurerat profund. Constatăm cu deosebită îngrijorare că violenţa aducătoare de moarte, manifestată de persoane indiferent de vârstă, este tot mai prezentă în societatea contemporană, în contradicţie cu darul sacru al vieţii care vine de la Dumnezeu”, a transmis părintele Daniel.

Patriarhul a spus că “în aceste momente de tristeţe pentru poporul din Cehia, ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să odihnească în pacea şi iubirea Sa sufletele celor ucişi în acest eveniment tragic şi să dăruiască vindecare grabnică celor răniţi, iar familiilor îndoliate mângâiere, în lumina Învierii lui Hristos, Cel care a biruit moartea”. 

Joi seara, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că este consternat de atacul armat din Praga de joi seară care a dus la pierderea atâtor vieţi nevinovate. 

Mesaje de condoleanţe au fost transmise și de premierul Marcel Ciolacu și de preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă.

„Sunt profund întristat de atacul armat îngrozitor care a avut loc în Praga, la Universitatea Carolină. În acest moment tragic, în numele Guvernului României, transmit sincerele mele condoleanţe familiilor victimelor şi urez însănătoşire grabnică tuturor răniţilor”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu în mesajul transmis joi seară pe reţeaua X.

„Sunt profund îndurerat de de vestea tragicului atac armat de astăzi din Praga. Cele mai sincere condoleanţe familiilor care i-au pierdut pe cei dragi. Le doresc recuperare rapidă celor răniţi. Suntem solidari cu Republica Cehă în această perioadă dificilă”, a transmis și Nicolae Ciucă, joi seară, pe reţeaua X. 

Citeste si ...