Vizitatorul uimit abia a reușit să șoptească:
– De ce, să mi se taie mâinile și picioarele?
– De ce strigi la ea?, l-a întrebat pe un ton aspru preotul, arătând spre femeia sa.
– Da, da, părinte, spuneți-i!, zicea bucuroasă ea, văzând că cineva atât de însemnat îi ținea partea.
Bărbatul s-a cutremurat. A înțeles fulgerător că făcea greșeală aducând acasă tensiunea de la serviciu și descărcându-se pe femeia sa pe nedrept. Și-a plecat capul, iar înlăuntrul său toate s-au răvășit.
Starețul văzând schimbarea sa, după ce și-a dat seama că vinovatul și-a conștientizat greșeala, și-a schimbat și el complet purtarea față de acela. Și-a întins mâna și l-a mângâiat pe cap, spunându-i cu gingășie:
– Fiul meu, dacă ești într-o barcă… Ai intrat vreodată în barcă?
– Da, părinte, a șoptit rușinat bărbatul.
– Ai tras la vâsle?
– Da.
– Cu câte vâsle?
– Cu două.
– Ai mers cu barca cu o vâslă?
– Nu.
– Dacă mergi cu barca cu o vâslă, încotro te îndrepți?
– Nu știu.
– Te vei întoarce continuu în jurul tău. Nu-i așa? Așa este și cu femeia ta. Dacă tragi numai tu la vâslă, nu ajungeți nicăieri. Amândoi sunteți o bărcuță. Căsătoria voastră este o bărcuță care a fost lăsată în mijlocul oceanului. Ca să ajungeți la liman, trebuie să trageți amândoi la vâsle. Dacă tragi numai tu, nu faceți nimic. Ai înțeles?