google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

O minoră, de 15 ani, a fost accidentată de un șofer băut care a fugit. Adolescenta se afla pe trotuar în momentul impactului

Cum s-a petrecut incidentul

Conform informațiilor furnizate de Poliția Rutieră Sibiu, bărbatul a pierdut controlul mașinii, a pătruns pe trotuar și a acroșat adolescenta. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta avea o alcoolemie de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice.

Victima a suferit mai multe traumatisme și a fost transportată de urgență la spital.

 „Un echipaj SMURD a intervenit pe Aleea Geniștilor pentru a acorda îngrijiri medicale unei minore de 15 ani, accidentată de un autoturism. Tânăra a fost preluată și transportată la CPU Luther cu multiple traumatisme”, a declarat sg.maj. Marcu Raluca, reprezentant al ISU Sibiu.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului și pentru a lua măsurile legale care se impun împotriva șoferului vinovat.

Citeste si ...